miercuri, 18 decembrie 2013

Călătorie astrală prin metode yoghine

Lumea Astrală este în realitate un gigantic univers paralel, subtil, tainic, care transcende în totalitate orice concepţie a noastră, limitată, despre o altă lume. Ea cuprinde atât „cerurile”, cât şi „infernurile”. Cel care are trezită capacitatea de a percepe această lume sau, cu alte cuvinte, cea de „a patra” dimensiune (astrală), descoperă tărâmuri paradisiace de o frumuseţe uluitoare. Fiinţele din planurile elevate ale astralului sunt de o bunătate, de o armonie şi de o drăgălăşenie copleşitoare.
O fiinţă pământeană care vrea să acceadă prin dedublare la sferele înalte ale astralului, trebuie să aibă o frecvenţă elevată de vibraţie a energiilor sale aurice, căci altfel ea se poate confrunta cu punctul de destinaţie al unui voiaj astral în zone cu un decor lugubru şi înspăimântător. Sfinţii, yoghinii avansaţi, clarvăzătorii, înţelepţii şi profeţii povestesc adeseori despre călătoriile lor în asemenea locuri paradisiace, care n-au figurat niciodată pe o hartă fizică geografică a pământului, şi ei descriu fiinţele minunate pe care le-au întâlnit atunci.
Locul natural al corpului astral este universul astral. În timpul somnului, corpul astral al unei persoane se desprinde uneori perfect conştient din lumea fizică şi călătoreşte instantaneu în universul astral, la sute sau chiar miliarde de ani lumină, vizitând astfel tainicele lumi sublime. Dorinţa de a dormi a corpului fizic se explică şi prin nevoia firească pe care o resimte corpul astral de a se desprinde de limitele pe care i le impune carnea, pentru a se proiecta să se alimenteze cu energie, cu iubire, cu trăiri sublime, cu informaţii şi cu imagini.
Călătoria în sferele tainice astrale ne ajută să intrăm în contact profund cu fiinţe minunate, cu entităţi spirituale evoluate, să întâlnim persoane dragi de care „moartea” ne-a despărţit, să cunoaştem alte forme de viaţa, să vizităm peisaje mirifice, de o bogăţie şi de un rafinament care întrec cu mult chiar şi cea mai bogată imaginaţie. Călătoria astrală ne învăţa că în realitate nu există moarte, ci doar o „trecere” într-un alt tărâm, că în urma părăsirii definitive a corpului fizic, noi mergem către acele sfere ale planului astral cu care avem mari afinităţi.
Câteodată noi suferim pentru o fiinţă care ne-a fost foarte dragă şi care a murit. Atunci noi plângem acea fiinţă ca şi cum nimic din ea nu ar mai rămâne, în afara câtorva amintiri înscrise, care sunt în străfundurile memoriei noastre. Cu toate acestea, fiinţa respectivă continuă să ne vadă, să ne audă, să ne înţeleagă şi să ne iubească. Ea ne poate face adeseori vizite, venind, în dimensiunea astrală, în casa noastră. Însă cel mai adesea noi nu o putem vedea, după cum, de asemenea, nu putem vedea entităţile sau, altfel spus, fiinţele de lumină care vin din planurile superioare să ne ghideze, să ne inspire, să ne protejeze, şi să ne sprijine în momentele de cumpănă ale vieţii.
Nimeni nu se mai îndoieşte că astralul există 
Universul astral a existat şi există, dar nu toată lumea are acces la el, cu toate că teoretic oricine poate ajunge acolo.
Psihologia are tendinţa de a clasa fenomenele astrale ca fiind stări de delir, crize de isterie sau stări de dedublare a personalităţii. Într-un anume fel, ea are dreptate: fiindcă există şi oameni care cred cu tărie că realizează voiaje astrale şi care, în realitate, suferă de tulburări psihice ce necesită un tratament adecvat. Există şi oameni care confundă visul cu tehnicile de călătorie astrală; aici fiind cel mai adesea vorba despre o lipsă de discernământ.
Cu toate acestea, dincolo de aceste cazuri speciale, putem foarte bine să avem un corp şi o minte sănătoase şi să experimentăm – în mod spontan sau folosind anumite tehnici – proiecţia astrală în universul astral.
Cine se poate dedubla? 
Teoretic vorbind, oricine poate trăi această experienţă. Până şi animalele, în timpul somnului, călătoresc în anumite lumi astrale. Posibilitatea de a accede la planurile de existenţă astrale nu este în mod obligatoriu legată de calităţi speciale, înnăscute. Ea chiar poate fi dobândită de către oricine, printr-un antrenament perseverent şi sistematic. Dacă perseverăm, noi putem ajunge la un control perfect asupra procesului separării corpului subtil de cel fizic.
Unora le va trebui, probabil, o perioadă mai lungă; însă alţii, dimpotrivă, pot realiza progrese rapide, datorită performanţelor pe care le-au realizat în vieţile lor anterioare.
Există, de asemenea, o serie de factori care pot accelera sau, din contră, frâna această realizare spirituală: modul de viaţă, alimentaţia, calitatea predominantă a gândurilor şi a emoţiilor, etc. 
Deşi, în general, oricine se poate dedubla, practica acestor tehnici nu este niciodată recomandată persoanelor cu tulburări psihice sau celor care suferă de tulburări cardiace, gravidelor (începând cu a şaptea săptămână de sarcină), femeilor în perioada ciclului menstrual, persoanelor care au depăşit vârsta de 60 de ani (cu excepţia cazului în care acestea au început deja această practică de mai mulţi ani).
În concluzie, se poate spune că orice persoană echilibrată şi bine centrată mental poate realiza o călătorie astrală oricând doreşte, cu condiţia să respecte cu rigurozitate legile referitoare la călătoria astrală: relaxare absolută, calm profund lăuntric, controlul respiraţiei şi liniştea exterioară.
Există persoane mai înzestrate pentru acest tip de experienţă? 
Într-adevăr, unele persoane manifestă încă de la început mai multe aptitudini în această direcţie decât altele. Acesta nu este însă un motiv de descurajare pentru cei la care rezultatele întârzie să apară. Perseverenţa în antrenament va aduce, în cele din urmă, răsplata: stăpânirea perfectă a acestor tehnici de dedublare.
Arta de a face o călătorie astrală nu este asemenea unei competiţii sportive; este preferabil să o comparăm mai degrabă cu imaginea unui copil care învaţă să meargă. Atâta timp cât încă nu poate merge, el trebuie să persevereze, şi la un moment dat va reuşi.
Cum se petrece astralizarea? Putem realiza ieşirea din corpul fizic fie la modul conştient, voluntar, fie spontan, aproape fără voia noastră. Călătoria astrală conştientă se realizează de regulă folosind anumite tehnici. Unii se folosesc din plin de autosugestie, de inducerea unor stări de transă sau de anumite substanţe halucinogene. Noi vă sfătuim însă să nu recurgeţi la asemenea metode. Adevăraţii maeştrii ai călătoriei astrale nu au nevoie de aceste artificii pentru a ajunge să controleze perfect fenomenul (procesul) dedublării astrale.
Putem să ne dăm seama că s-a realizat cu adevărat o dedublare spontană în momentele în care realizăm cu surprindere că nu mai suntem în corpul nostru fizic. Aceasta se poate produce cel mai frecvent în timpul somnului sau în cazuri grave de accidente corporale, în situaţia în care apar dificultăţi respiratorii ori în cazul pierderii cunoştinţei. Deja, la ora actuală, sunt foarte bine cunoscute experienţele extracorporale ale persoanelor care au suferit stări de moarte clinică şi care au putut după aceea să descrie în amănunţime toate intervenţiile care s-au făcut pentru a fi readuse la viaţă.
În general, fie că este vorba de o ieşire spontană sau voluntară, indiferent de tehnica folosită, are loc întotdeauna o disociere a corpului fizic de cel subtil. Atunci, acesta din urmă poate fie să ajungă într-un anumit loc pe Pământ, putând astfel să vadă şi să audă tot ce se petrece acolo, fie să treacă printr-un fel de tunel vibrator care face legătura cu universul astral. Acest tunel a fost descris cam aproape de toţi cei care au trăit experienţa unei morţi apropiate. La capătul acestuia se află o lumină suavă, greu de descris în cuvinte.
Acest tunel nu este, de fapt, unul singur, ci mai degrabă avem de a face cu o succesiune de tunele. Ele conduc fie către acea lumină, fie către diferite lumi (sfere) astrale sau tărâmuri care sunt numite, în tradiţia creştină, „paradisuri” şi „infernuri”.
În care planuri subtile putem călători? 
Aproape oriunde! Putem avea, dacă dorim, o destinaţie oarecum terestră, astfel încât este cu putinţă să vizităm în astral fiinţa iubită sau o persoană care este bolnavă sau un anumit loc în care posibilităţile noastre financiare nu ne permit să călătorim...
De asemenea, putem pătrunde prin dedublare în diferitele sfere (lumi) astrale la care, datorită gradului nostru mai scăzut sau mai înalt de elevare lăuntrică, avem automat acces. Există unele sfere astrale în care avem acces limitat (numai anumite fiinţe pot pătrunde în aceste locuri, cum ar fi de exemplu biblioteca AKASHA-ică), iar altele sunt interzise celor care nu au atins cel mai înalt grad de evoluţie spirituală.
Pentru a evita unele situaţii neplăcute, chiar traumatizante, şi anume dedublarea în lumi paralele infernale, este absolut necesar ca înainte de a începe experienţele de astralizare (dedublare) să ne asigurăm mai întâi că suntem sănătoşi şi armonioşi, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic, mental şi emoţional.
Cum ne deplasăm în lumile paralele? 
Iniţiaţii în anumite aspecte secrete ale sistemului YOGA utilizează cu succes CHAKRA-ele pentru a pătrunde instantaneu în anumite lumi tainice ale universului astral, care diferă între ele prin frecvenţa de vibraţie a lungimii lor de undă. Accesul poate fi realizat atunci cel mai uşor cu ajutorul trezirii şi a ascensiunii controlate prin SUSHUMNA NADI a energiei fundamentale KUNDALINI, de la un centru de forţă la un alt centru, pornind de la lumea paralelă cea mai de jos pentru a ajunge la lumea astrală cea mai elevată care ne este accesibilă numai dacă am reuşit să trezim suficient de bine centrul cel mai înalt de forţă.
Deplasarea în lumile tainice paralele ale astralului se poate face: iute ca „fulgerul”, acolo unde drumul în astral este realizat în zig-zag, ori ca o „săgeată luminoasă”, când drumul este drept precum trunchiul unui arbore sau întocmai ca „şarpele arzător”, atunci când persoana respectivă sare imediat în astral, şi apoi se deplasează într-un mod şerpuitor.
Pe cine putem întâlni în evadările noastre extracorporale? 
Tunelul astral este „bulevardul” care duce la diferite sfere (universuri paralele) astrale, şi aceasta se realizează de regulă în funcţie de „afinităţile” vibratile predominante ale fiinţei care realizează călătoria în astfel de tărâmuri. În aceste lumi noi putem întâlni atunci un prieten sau o rudă care a decedat, putem întâlni totodată animale fabuloase, care nu există pe Pământ, ci numai în anumite sfere astrale sau chiar un animal care ne este nouă foarte apropiat în viaţa terestră; putem întâlni, de asemenea, Ghizi spirituali, autentici sau falşi, îngerul nostru păzitor, etc.
Unii yoghini avansaţi se întâlnesc curent în astral cu alţi yoghini avansaţi pentru a experimenta astfel, perfect conştienţi, anumite stări spirituale, psihice său mentale, şi adeseori ei constată la trezire că au trăit perfect lucizi aceleaşi experienţe.
Adeptul (adepta) YOGA avansat(ă) care stăpâneşte foarte bine starea de dedublare astrală poate să se întâlnească zilnic sau săptămânal şi să fuzioneze amoros cu continenţă, cu iubita, respectiv iubitul (care este capabil la rândul său să se dedubleze astral) cu care are la nivel fizic o relaţie afectivă şi amoroasă plenară. În unele cazuri, yoghinii avansaţi pot angrena relaţii amoroase în astral cu fiinţe de sex opus pe care le ajută să se dedubleze, şi abia după luni sau ani de zile ei ajung să se întâlnească şi să devină iubiţi în lumea materială, fizică.
Cât timp durează decorporalizarea? 
Medicii pot aprecia cu precizie intervalul de timp care se scurge din momentul în care survine moartea clinică a unei persoane până când aceasta îşi revine şi intră din nou în corpul fizic. Acesta poate varia de la câteva secunde până la mai multe ore. În cazul în care persoana care efectuează călătoria astrală (desigur, de data aceasta fără voia ei) se află în comă, aceasta poate dura săptămâni sau chiar luni de zile.
Un alt criteriu după care putem aprecia durată călătoriei astrale este cel subiectiv, şi anume cât timp a simţit persoana în cauză că a petrecut în lumea sau în lumile astrale prin care a călătorit. Astfel, în unele situaţii noi putem avea impresia că am fost plecaţi ore întregi şi, de fapt, să fi lipsit din corpul fizic numai câteva minute, aşa cum sunt ele măsurate în timpul terestru.
Coarda sau firul de argintÎn timpul călătoriei astrale, corpul subtil (cu care, de fapt, realizăm călătoria) rămâne permanent legat de corpul fizic printr-o tainică substanţă sau mai precis printr-un fluid care are aparenţa unui fir de culoare argintie. Acesta este cunoscut de cei iniţiaţi sub numele de „coardă de argint”. Caracteristica acestui fir este aceea că el se poate prelungi la distanţe foarte mari. El poate fi rupt numai în caz de sinucidere astrală (când persoana în cauză nu mai vrea absolut deloc să revină în corpul fizic), în cazul morţii corpului fizic (care poate fi cauzată de bătrâneţe, boală său accident) sau datorită unui atac victorios al unei entităţi din tărâmurile infernale, aceasta numai în cazul în care am admis să mergem într-un astfel de loc după dedublare.
Întoarcerea în corpul fizic 
Întoarcerea din locul în care ne aflăm în universul astral şi reintegrarea în corpul fizic se realizează cel mai adesea destul de simplu: este suficient atunci să urmăm în sens invers coarda de argint.
Ea poate fi uşoară său dificilă, mai ales în funcţie de subiectul care realizează experienţa. Dacă acesta este o persoană sănătoasă, armonioasă şi echilibrată din punct de vedere emoţional şi mental, care s-a integrat foarte bine în rolul său activ în această încarnare pe Pământ, lucrurile vor decurge simplu, întocmai ca în situaţia când ne trezim bine-dispuşi dimineaţa, după o noapte excelentă de odihnă. Dacă, din contră, este vorba de o persoană cu un echilibru psihic şi mental fragil, care nu se simte prea bine în pielea sa în viaţa de zi cu zi şi pentru care călătoria astrală nu este decât un mijloc de a fugi de realităţile cotidiene, întoarcerea în trup poate fi chiar foarte dificilă. O astfel de persoană poate fi chiar tentată să ia hotărârea de a nu se mai întoarce. Într-un asemenea caz, ea va rupe singură firul de argint care o leagă de corpul fizic. În general, în asemenea cazuri, corpul fizic va suferi un stop cardiac care va „explica” pentru medic moartea subită a persoanei în cauză.
Iată de ce călătoria astrală nu poate fi realizată oricum şi de către oricine, şi aceasta explică de ce este neapărat necesară o serioasă muncă de auto-modelare înainte de a se lansa într-o asemenea aventură.
Articol preluat din Revista YOGA MAGAZIN nr. 11

duminică, 18 septembrie 2011

Aparitia Nodurilor multiple de Haos

Un mesaj planetar din partea Hathorilor,
transmis prin Tom Kenyon

Planeta voastra intra intr-o stare de tranzitie decisiva, caracterizata de o multitudine de Noduri de Haos.

In mesajele noastre anterioare, am discutat despre schimbarile ce au loc pe Pamantul vostru, in contextul unui singur Nod de Haos. Insa, din punctul nostru de vedere, acum apar multiple Noduri de Haos. Interactiunea complexa a acestor noduri implica lucruri cum ar fi anomalii mari ale climei, intensificari ale activitatii vulcanice si seismice, incercari mari pentru eco-sistemele planetei, provocari în domeniul agriculturii si al resurselor de hrana, precum si instabilitate politica si economica.

N ED mesajul despre NODURILE DE HAOS poate fi gasit aici http://groups.yahoo.com/group/editura_foryou/message/3159

Pe langa aceste Noduri de Haos de pe planeta, Soarele din sistemul vostru solar manifesta si el un grad si mai mare de instabilitate si imprevizibilitate. Si el intra in multiple Noduri de Haos, fiind actionat de propriile cicluri interne, dar si influentat în mare masura – asa cum am mentionat în mesajele precedente – de centrul galactic.

Provocarile de natura fizica, cu care va veti confrunta în viitorul apropiat, sunt multe – insa mesajul nostru de acum nu ia în discutie dimensiunea fizica a acestor dificultati. Aceste schimbari si provocarile ce rezulta din ele le vor fi clare tuturor celor care privesc dincolo de suprafata evenimentelor curente.

Mesajul nostru se concentreaza pe criza emotionala si spirituala, cu care va confruntati.

In momentul in care un sistem intra in Noduri de Haos multiple, exista o solicitare sporita asupra acelor elemente sau fiinte, care se afla în nivelul vibratoriu de existenta, în care se produc Nodurile de Haos.

Sa ne referim putin si la altceva decat la experienta umana. Din experienta noastra, alte dimensiuni de constiinta si existenta trec si ele prin propria versiune de Noduri de Haos multiple. Prin urmare, provocarile energetice pe care le infruntati nu sunt limitate doar la Pamant, ci se extind la nivelul tuturor dimensiunilor de constiinta si al tuturor fiintelor, inclusiv al celor care nu au corp fizic (fiinte de energie, lipsite de corpuri), care au legatura cu Pamantul si cu aceasta galaxie.

Sa coboram insa cu picioarele pe Pamant, la punctul central al existentei voastre în timp si spatiu.

Asa cum am spus mai inainte, fiintele care traiesc într-un taram de existenta ce trece prin Noduri de Haos multiple vor fi, în mod inevitabil, tensionate de intensificarea evenimentelor haotice.

Pe masura ce cresc elementele haotice din cadrul tiparelor climatice planetare, pe masura ce se inmultesc incercarile la care e supusa agricultura si pe masura ce cresc problemele economice, va exista o crestere a starii de neliniste a omenirii, la nivel mondial.

Acest gen de neliniste tinde sa se centreze pe supravietuirea fizica si – chiar daca nelinistea legata de supravietuire poate antrena fiintele umane, intr-un gen de nebunie sau de irationalitate – în starea curenta de tranzitie în care intrati acum, exista ceva mai perfid si ascuns.

Acest pericol ascuns are de-a face cu formele-gand, perpetuate de unele dintre religiile si traditiile voastre spirituale importante. Aceste forme-gand si sisteme de credinta mentin notiunea ca exista o separare intre aspectele fizice si cele interdimensionale (spirituale), ale existentei voastre. Lumea fizica este considerata ca fiind pangarita; natura e considerata ca ceva ce trebuie invins si dominat (spre deosebire de co-crearea cu lumea naturii) si, in esenta, se considera ca lumea este ceva din care trebuie sa evadezi.

Noi nu impartasim aceasta convingere. In experienta noastra, constiinta este un continuum, de la cele mai inalte vibratii ale luminii, la cele mai joase vibratii ale materiei si insisi atomii si particulele subatomice, care alcatuiesc lumea voastra, sunt, prin insasi natura lor, sacre – daca prin sacru intelegeti ca ei au legatura cu intregul.

Odata cu cresterea tensiunilor generate de Nodurile de Haos multiple, multi oameni vor avea tendinta de a intra în stari iluzorii si disociative de constiinta.

Cei care adera la gandul-forma ca exista o sciziune vesnica intre lumea materiei si cea a spiritului, vor fi cei mai predispusi la aceasta stare anormala de constiinta. Si, pe masura ce stresul creste, din cauza interactiunii complexe a Nodurilor de Haos multiple, unele dintre aceste persoane vor avea o tendinta accentuata de a fi separati tot mai mult de realitatile dimensiunii fizice. Acest gen de disociere comunitara va fi antrenata mai departe de formele-gand religioase si spirituale, legate de „Sfarsitul timpului”, de „Ziua Judecatii de Apoi” si de „Purificarea Pamantului.” Aceasta stare mentala iluzorie va deveni un gen de virus mental/emotional colectiv, pe masura ce grupuri intregi de oameni vor ceda stresului si coplesirii, în timp ce se lupta sa faca fata efectelor globale ale Nodurilor de Haos multiple.

Linii de demarcatie

Din perspectiva noastra, în cadrul constiintei umane, este trasata o linie de demarcatie. Iar aceasta linie nu este decat o delimitare, intre cei care sustin sciziunea dintre materie si spirit – asa cum e perpetuata de religiile majore ale lumii – si cei care nu sustin aceste convingeri.

Partea in care va aflati, în raport cu aceasta linie, va determina în mare masura lucrurile fata de care sunteti deschisi, în ce priveste transformarea planetara si personala.

Toti Initiatii trebuie sa decida, pentru ei insisi, ceea ce e adevarat si ceea ce nu e adevarat, în special cand este vorba despre schisma perpetuata in plan religios, dintre materie si spirit. Iar prin Initiati, ne referim efectiv la cei care se straduie sa se inalte în constiinta – indiferent de metoda sau de traditiile spirituale pe care le urmeaza.

Calea inimii

Din perspectiva noastra, pentru un Initiat, intrarea din lumile de frecventa mai joasa, în lumile superioare se face, mai intai de toate, cu ajutorul inimii. Aceasta tranzitie de constiinta este, in esenta, o calatorie interioara, din chakrele de jos spre chakrele de sus. Spirala ascendenta se activeaza doar atunci cand un Initiat isi transcende si isi transforma fixatia pe care o are pe securitate, sex si putere. Iar intrarea pe aceasta spirala ascendenta de constiinta are loc atunci cand chakra inimii devine deschisa si permeabila, din punct de vedere energetic.

Paradoxul si dificultatea este acela ca traiti intr-un univers dual si, practic, fiecare actiune pe care o faceti provoaca o forta contrara. Acest paradox si aceasta dificultate seamana cu metaforicul fir de nisip dintr-o stridie; el produce iritare. Insa, prin procesul de auto-evolutie, iritarea (adica dualitatea) se transforma intr-o perla si, în mod paradoxal, dintr-o situatie care a fost problematica, apare ceva de pret. Insa fiecare Initiat trebuie sa creeze el insusi, aceasta perla a transformarii de sine. Nicio religie, niciun maestru, niciun instructor sau guru nu o poate face în locul vostru.

Ar putea parea prea simplist, insa, din experienta noastra, cel mai important catalizator evolutiv si cel mai important camp de frecventa al sigurantei, cu ajutorul caruia se trece prin starile de tranzitie (cum ar fi cea în care intrati în plan colectiv), este inima – inima voastra.

Haideti sa fim mai expliciti. Pe masura ce creste numarul Nodurilor de Haos, se vor inmulti incercarile prin care va trece stabilitatea mentala si emotionala. Drept urmare, un numar crescut de oameni va ajunge la stari irationale de constiinta. Acesti oameni vor avea tendinta sa actioneze in maniere auto-distructive. Iar intrucat sunteti conectati cu intreaga viata de pe aceasta planeta, veti fi influentati, intr-o oarecare masura, de zbuciumul emotional al altora.

Asadar, ca Initiati, v-ar fi de mare folos sa cultivati o stare emotionala coerenta, la care sa reveniti mereu, amplificand ceea ce noi numim un factor pozitiv de atractie.

Veti avea apoi senzatia ca in jurul vostru exista o bula de energie coerenta. Veti putea vedea cu claritate si ii veti putea raspunde lumii duale in care traiti – insa frecventa voastra esentiala va ramane protejata de nivelurile crescande de haos si de irationalitate ale altora. Cum faceti acest lucru, este alegerea voastra. Sunt multe metode de a realiza acest lucru. Va vom oferi doar doua.

Prima metoda este cea mai de baza si fundamentala, fiind la baza metodelor mai avansate. Suntem foarte constienti ca, pentru multe persoane care citesc aceste mesaje, acest gen de informatii este nou – în timp ce alte persoane sunt foarte avansate, iar pentru acest motiv va oferim doua tehnici.

Tehnica de baza

Aceasta prima metoda se adreseaza celor care nu sunt familiarizati cu vastitatea propriei constiinte launtrice. Ea este simpla – insa deosebit de eficienta.

Va recomandam sa cultivati cu regularitate aceasta stare coerenta, în gradina mintii voastre.

Ca sa reusiti acest lucru, traiti efectiv în sentimentele de apreciere sau de recunostinta, fara a avea niciun motiv. Cu alte cuvinte, nu cautati sa gasiti în mediul sau ceva în viata voastra, pentru care sa simtiti apreciere sau recunostinta. Intrati, pur si simplu, in aceasta stare de frecventa, fara niciun alt motiv decat acela ca voi alegeti sa procedati astfel.

Aceasta stare de vibratie creeaza o coerenta în corpul si în mintea voastra, fiind un gen de elevare mentala/emotionala, ce actioneaza ca o contra-greutate la spirala descendenta, in care multi oameni vor intra.

Va recomandam sa intrati în aceasta stare emotionala, de cateva ori pe zi. Unu-doua minute pe zi e tot ce e necesar, insa intrand in aceasta stare de-a lungul zilei, va atrenati creierul/mintea/corpul sa intre, la dorinta, intr-o stare coerenta. Iar aceasta va fi o aptitudine mentala foarte utila si importanta, pe masura ce inaintati prin actuala stare de tranzitie planetara (adica, aparitia Nodurilor de Haos multiple).

Unul dintre motivele pentru care spunem ca aceasta aptitudine mentala va va fi utila, este acela al efectelor inerente ale Nodurilor de Haos multiple.

Multi dintre voi vor descoperi în ea posibilitati mai multe de actiune impotriva frustrarii din viata cotidiana. Iar asta deoarece, din ce în ce mai mult, actiunile intreprinse nu vor duce la rezultatul anticipat. Chiar si aceia dintre voi care sunt inzestrati intelectual si sunt maestri în materializare, ar putea intalni blocaje si obstacole neprevazute – nu din cauza voastra, ci mai degraba din cauza actiunilor sau inactiunilor altora, precum si a problemelor neanticipate, provocate de cresterea evenimentelor haotice din lumea inconjuratoare. Prin urmare, atunci cand constatati ca nu mai stiti ce sa faceti, ca sa spunem asa, daca v-ati cultivat factorul pozitiv de atractie al aprecierii sau recunostintei, il puteti folosi ca sa interveniti în zbuciumul vostru emotional – pentru ca, daca cedati în fata propriului stres emotional, e mult mai probabil sa fiti afectati de valul isteriei de masa.

Considerati aceasta tehnica simpla ca pe un colac de salvare. Este ceva pasiv, în care voi pur si simplu va odihniti – iar acest lucru creeaza un camp de vibratie care, prin insasi natura lui, va protejeaza esenta emotionala si spirituala.

Tehnica avansata

A doua tehnica pe care vrem sa vi-o impartasim, se adreseaza acelora dintre voi care au mai multa experienta în a fi in lumile lor interioare. Am vorbit despre prima parte a acestei metode, intr-un mesaj anterior, numit Extazul si Inima, (pe care il gasiti aici http://groups.yahoo.com/group/editura_foryou/message/255)

Tehnica implica focalizarea atentiei pe inima fizica – nu pe chakra inimii – si, în timp ce va concentrati atentia pe inima fizica, intrati intr-o stare de apreciere sau recunostinta (exact ca în metoda simpla, prezentata mai devreme).

Mentinerea constientei voastre în inima fizica, în timp ce simtiti apreciere sau recunostinta, produce o stare de fericire sau extaz – daca va mentineti cele doua sentimente, suficient de mult timp.

Odata ce patrundeti în starea de fericire sau extaz, deveniti constienti de spatiul aflat intre atomii din corpul si din mediul vostru. Aceasta e o modificare a atentiei mentale si se bazeaza pe realitatea cuantica si anume ca materia fizica este alcatuita, in procent de peste 99%, din spatiu.

De buna seama ca nu percepeti acest spatiu dintre atomii din corpul si din mediul apropiat, prin intermediul simturilor vostre fizice – din cauza limitarilor pe care le are sistemul vostru nervos. Insa aspectul non-local al constiintei voastre, care nu e inlantuit de limitarile realitatii voastre fizice poate simti acest spatiu.

Faza finala a acestei tehnici implica o deplasare a atentiei. Pe masura ce deveniti constienti de acest spatiu din corpul vostru si de spatiul din jurul vostru, efectuati o actiune paradoxala de constiinta. Trimiteti aprecierea si recunostinta pe care le simtiti, spatiului din interiorul corpului, intregului spatiu din jurul vostru, precum si particulelor de materie care intra în alcatuirea corpului si lumii inconjuratoare.

Aceasta „mentinere” a spatiului si materiei, în campul de frecventa al aprecierii sau recunostintei, va va dezvalui, în final, natura voastra de fiinta atat intrupata, cat si imateriala – de fiinta ce traieste intr-un corp sau intr-o forma fizica si, in acelasi timp, de constiinta neingradita de forma. Daca perseverati in aceasta metoda, ea va va deschide, în cele din urma, o usa miraculoasa – o usa ce conduce la perceptii profunde, legate de natura procesului de inaltare.

In ceea ce priveste alegerea metodei pe care sa o folositi, va sugeram sa porniti de la stadiul în care va aflati.

Desi simpla, prima metoda este deosebit de eficienta în a va proteja de molipsirea de irationalitatea umana, iar ea va va ridica spre curentii spiralei ascendente, chiar atunci cand cei din jurul vostru vor urma spirala descendenta.

In clipa in care simtiti ca sunteti pregatiti, puteti explora metoda avansata. Asta nu e o intrecere de maraton, în care sa vedeti cine ajunge cel mai repede la metoda avansata.

Singurul lucru necesar e sa ramaneti în starea de apreciere sau recunostinta, cat mai des posibil, fara niciun motiv. Acest taram simplu de frecventa va va fi un aliat important, pe masura ce treceti prin starea curenta de tranzitie planetara.

In aceasta tranzitie, un alt aliat al vostru este o meditatie pe care v-am oferit-o în unul dintre mesajele noastre precedente. Noi ii spunem Palatul launtric de cristal http://groups.yahoo.com/group/editura_foryou/message/3784 si va incurajam sa lucrati cu ea. Daca meditatia va place, folositi-o des, caci ea va conecteaza cu intelepciunea Gaiei (Pamantul) si activeaza un canal central pentru taramurile mai inalte ale existentei voastre, cunoscut de stiinta voastra ca glanda pineala – si care noua ne este cunoscuta ca nestemata din cap.

Celor care planificati sa participati alaturi de noi la Meditatia Mondiala, din 11 noiembrie din acest an (11/11/11), le solicitam sa lucreze cu Meditatia Palatul launtric de cristal pe cat de des le convine, ca sa se pregateasca pentru urmatoarea Acordare Dimensionala, ce va fi folosita in timpul Meditatiei Mondiale.

Aceasta Acordare Dimensionala va fi o meditatie audio, creata ca sa transmita lumina în glanda pituitara, care are principalul rol regulator al sistemului vostru endocrin. Va vom oferi instructiuni despre folosirea acestei meditatii audio, pentru uzul personal si in timpul meditatiei mondiale, din 11.11.2011.

Vom posta Acordarea Dimensionala a pituitarei (meditatie audio) la rubrica Sound Gifts/Daruri acustice, de pe website, la sfarsitul lunii septembrie sau la inceputul lui octombrie.

Sumar

Asa cum am spus la inceputul mesajului, intrati intr-o stare decisiva de tranzitie. Celor care nu sunt familiarizati cu mesajul nostru anterior, numit Stari de constiinta din procesul de tranzitie, le sugeram cu fermitate sa il citeasca. Il gasiti aici http://groups.yahoo.com/group/editura_foryou/message/4209

În miscarea sa de inaltare, Pamantul vostru intra intr-o perioada riscanta. Multe aspecte ale realitatii voastre se vor schimba chiar sub ochii vostri, mai rapid decat v-ati fi putut inchipui vreodata.

Din cauza accelerarii timpului, transformarea civilizatiei voastre se va mari exponential. Cuvantul vostru, „trans-form-are”, inseamna, literalmente, miscare dincolo de forma; prin urmare, structurile din realitatea voastra (insemnand formele-gand si convingerile, precum si realitatile exterioare ale vietii voastre) vor suferi o schimbare rapida.

Se impune o mai mare flexibilitate de constiinta. Protejarea esentei voastre vibrationale este vitala. Intrati in vremuri devastatoare si totusi, în aceasta complexitate, exista oportunitati enorme, pentru evolutia voastra personala.

Noi credem ca va exista o polarizare si mai mare intre oameni, pe masura ce Nodurile de Haos cresc, ca numar si intensitate. Si, cu toate acestea, chiar si in toiul acelei polarizari, daca inima/mintea voastra este deschisa, veti trai momente de adanca comuniune cu altii – chiar si cu necunoscutii – ori de cate ori veti privi în ochii unei alte fiinte umane, care recunoaste sacralitatea acestui moment, sacralitatea vietii si sacralitatea acestui Pamant.

Gandurile si binecuvantarile noastre sunt cu voi.

Hathorii
12 august 2011
Gândurile si remarcile lui Tom

Potrivit Hathorilor, în prezent asistam la aparitia Nodurilor de Haos multiple, ce vor duce la o crestere a evenimentelor si situatiilor haotice, în lumea intreaga.

În mesajul lor, Hathorii au semnalat cateva dintre aceste Noduri – cum ar fi presiunile extreme asupra ecosistemelor, tipare climatice bizare care, la randul lor, vor afecta distructiv atat agricultura, cat si sursele de hrana, precum si schimbari terestre (adica cutremure si eruptii vulcanice), ca sa nu mai vorbesc despre drastica instabilitate economica si politica.

Insa ei nu insista asupra detaliilor acestor calamitati fizice. Ei spun ca – foarte corect, consider eu – consecintele acestor Noduri de Haos pot fi descoperite de oricine priveste dincolo de suprafata evenimentelor curente.

Mesajul lor se concentreaza pe doua lucruri: în primul rand, modul în care fiecare dintre noi poate crea un camp vibrational de protectie, pe masura ce, în plan colectiv, intram în aceasta stare de tranzitie (si în cresterea aferenta a haosului mondial). Si, in al doilea rand, ei abordeaza ceea ce ei considera a fi pericolul ascuns, care, în mod paradoxal, nu e de natura fizica, ci mentala.

Ei critica cateva dintre religiile majore si traditiile spirituale ale lumii, pentru efectele nocive si subtile, provocate de cateva dintre formele-gand fundamentale – mai intai, acela ca natura este ceva ce trebuie dominat si invins, conform vointei noastre (spre deosebire de co-crearea cu lumea naturii—ca sa folosesc cuvintele Hathorilor). Si, al doilea, acela ca exista o scindare si o lupta vesnica intre materie si spirit. Hathorii sunt atat de convinsi ca aceste forme-gand si convingeri sunt nocive, incat le-au pomenit în doua mesaje recente de-ale lor.

Lucrez deja cu Hathorii, de peste douazeci de ani si, în general, ei sunt mai ingaduitori, atunci cand e vorba de a le ingadui altora sa aiba propriile perceptii. Este extrem de neobisnuit ca ei sa adopte o pozitie atat de ferma.

Dupa ce am primit prezentul mesaj, l-am intrebat pe unul dintre mentorii mei Hathor, despre acest atac fara precedent la adresa a doua forme-gand comune, din multe religii si traditii spirituale. El mi-a raspuns ca omenirea se afla intr-un moment cheie si ca cele doua forme-gand mentionate mai inainte sunt o otrava nociva, care a corupt – si continua sa corupa – abordarea noastra colectiva a vietii în sine (intrucat, potrivit unora dintre aceste traditii, viata este ori o pedeapsa, ori o greseala si/sau o iluzie).

Hathorii considera ca aceste idei au o natura iluzorie, intrucat, potrivit perceptiei lor, nu exista nicio separare intre spirit (adica realitatile interdimensionale) si materie. Intr-adevar, asa cum au spus, ei considera constiinta ca fiind un continuum – de la frecventele cele mai inalte ale luminii, la frecventele cele mai joase ale materiei. Iar pentru ei, materia este sacra de la sine, de vreme ce ea este o expresie a acestui continuum. Numai ca, în lumile materiei, lucrurile se misca mai lent decat o fac în taramurile de Lumina.

Intr-un stil cu adevarat Hathoric, ei spun ca absolut fiecare Initiat (adica oricine se straduie sa traiasca intr-o constiinta inalta) trebuie sa ia propriile decizii cu privire la sciziunea perpetuata de religie, dintre spirit si materie. Cu alte cuvinte, ei nu ne spun ce sa credem (nici nu ar trebui sa o faca). Insa este indiscutabil ca si-au exprimat foarte clar pozitia.

Nebunia colectiva

Ei mai vorbesc despre cat de multi dintre noi vor cunoaste reactii incordate semnificative, pe masura ce efectele globale ale Nodurilor de Haos devin mai puternice. Potrivit lor, o consecinta a stresului oamenilor va fi cresterea instabilitatii mentale si emotionale colective. Mai mult decat atat, ei considera ca „multi oameni vor avea tendinta de a intra în stari iluzorii si disociative de constiinta”.

Istoria psiho-sociala a omenirii demonstreaza – cat se poate de clar, zic eu – ca atunci cand tensiunile sociale, economice si/sau de mediu ating un anumit punct, în familia colectiva a omenirii, problemele de sanatate mintala apar ca ciupercile dupa ploaie.

Psihiatrul Carl Jung a prezis al doilea razboi mondial, pe baza viselor chinuitoare ale pacientilor sai, la scurt timp dupa sfarsitul primului razboi mondial. Intensitatea si similaritatile cosmarurilor avute de pacientii sai i-au aratat ca omenirea era profund tulburata si traumatizata de ceva ce se putea materializa în viitorul apropiat.

De fapt, o ramura relativ noua din socio-psihologie cerceteaza interactiunile complexe ale presiunilor sociale si economice, felul în care ele le starnesc reactii tensionate oamenilor si felul în care acest gen de stres poate duce la probleme de sanatate mintala. In aceasta privinta, am descoperit un material fascinant de citit si anume, un studiu dat publicitatii de Institutul National de Sanatate Mintala. Pentru cei interesati de astfel de subiecte, va recomand un document intitulat „Social Stressors and Social Resources and their Health Consequences”, NIMH Office of Prevention and Special Projects, Bethesda, MD, 17-19 august 1995. Ca sa gasiti documentul, mai puteti cauta pe Internet, copiind adresa de mai jos: http://www.mhsip.org/nimhdoc/socioeconmh_home2.htm

Revenind insa la comentariile Hathorilor despre starile de constiinta iluzorii si disociative tot mai multe, ei mentioneaza un exemplu despre ele – si anume, faptul ca multi oameni anticipeaza ca suntem în pragul Judecatii de Apoi (iar altii ar putea spune ca deja suntem acolo).

Scenariile de sfarsit al lumii

Ideea ca ne apropiem de apocalipticul sfarsit al lumii nu este mai deloc noua.

La sfarsitul primului mileniu, Europa a fost cuprinsa de un gen de Nebunie a sfarsitului lumii. Convinsi ca lumea se apropia de sfarsit si ca intoarcerea lui Iisus era iminenta, un mare numar de oameni si-a parasit satele, mijloacele de existenta, plecand in pelerinaj, ca sa isi ispaseasca pacatele percepute impotriva lui Dumnezeu. Au venit zorii primei zile a mileniului (1.000 d.Ch.), lumea nu s-a sfarsit si fara indoiala ca multi credinciosi ferventi au fost consternati. La urma urmelor, intoarcerea lui Iisus le garanta evadarea din nebunia de pe vremea lor.

Mai recent, un profet din zilele noastre a calculat ca ultima zi a creatiei urma sa fie 21 mai, din acest an (2011). El si-a bazat calculul pe ceea ce a numit a fi o meticuloasa analiza a Bibliei. Iar viziunea sa despre Vremurile sfarsitului apocaliptic s-a raspandit ca un virus, intr-un grup mare de fundamentalisti crestini evanghelici. Ca o ciudata recapitulare a mileniului trecut, multi dintre acesti credinciosi devotati si-au parasit serviciul, în timp ce altii si-au donat toti banii economisiti o viata, ca sa faca reclame cat pagina de mari si sa puna afise, pentru a-i salva pe necredinciosii pagani, de la pedeapsa vesnica, aducandu-i inapoi in turma, in timpul ultimelor zile.

Ziua de 21 mai a venit si s-a dus, a venit si dimineata zilei de 22 mai – care nu stia ca trebuia sa nu mai existe – si fara nicio indoiala ca multi dintre acesti credinciosi au fost zguduiti. Totusi, altii si-au parasit subit locul de munca, iar acum spun ca data de 21 mai a fost calculata gresit si ca data corecta pentru sfarsitul lumii este 21 octombrie 2011.

Insa aceasta nebunie a sfarsitului lumii nu se limiteaza mai deloc la fundamentalistii crestini. Miscarea New Age/Noua Era isi are propria infuzie, puternica si ametitoare, numita Sfarsitul zilelor mayase. Potrivit acestor interpretari ad litteram, lumea se va sfarsi atunci cand Numaratoarea Lunga din actualul Calendar Mayas se va incheia, la 21 decembrie 2012.

Eu unul consider Calendarul Mayas ca fiind mai mult un contor de parcurs cosmic. Atunci cand se incheie Calendarul, el pur si simplu se intoarce si incepe un nou ciclu de timp. Vechea masuratoare a timpului ia sfarsit – insa incepe una noua. Pentru mine, a spune ca lumea se sfarseste la 21 decembrie, anul viitor, e ca si cand mi-ai spune ca o sa imi dispara masina, atunci cand kilometrajul ei va ajunge la 100.000 de mile. Pur si simplu nu cred asta.

In numeroase ocazii, i-am intrebat pe Hathori ce cred despre sfarsitul Calendarului Mayas, iar pozitia lor a fost consecventa. Pentru ei, sfarsitul Numaratorii Lungi din Calendarul Mayas nu inseamna sfarsitul lumii – insa inseamna, intr-adevar, sfarsitul lumii, asa cum am cunoscut-o. Ei mai cred ca, in data de 21 decembrie 2012, va fi lansata o puternica energie de evolutie, din centrul galactic – care este uneori numit Soarele Central. Insa, desi aceasta energie va avea asupra omenirii un efect puternic de transformare, pentru ei, ea nu indica sfarsitul lui Homo sapiens. De fapt, unele dintre prezicerile lor cu privire la omenire se centreaza pe evenimente cosmice ce vor avea loc în 2023 d.Ch. Cu alte cuvinte, ei nu intrezaresc deloc un sfarsit al omenirii, care sa vina curand, insa ei vad intr-adevar ca are loc o transformare radicala, în insasi constiinta globala a omenirii.

Consecinta implicita si tainuita

Desigur ca, într-un final, istoria ne va dezvalui cine are dreptate si cine se inseala, cu privire la toata chestia asta cu Sfarsitul lumii – care admite, bineinteles, ca exista, într-adevar un oarecare viitor pentru omenire.

Poate ca pesimistii au dreptate, iar lumea se va incheia cu o zi finala de judecata, cauzata de un Dumnezeu furios sau, asa cum o demonstreaza unii partizani ai stravechii interventii a extraterestrilor, lumea se va sfarsi, atunci cand se intorc Anunnakii, ca sa isi examineze forta de munca sclavagista, modificata genetic (adica omenirea).

Poate ca, asa cum cred unii, Marii Binefacatori se vor intoarce si ne vor salva de noi insine. Iar incheierea Calendarului Mayas ne va conduce intr-o noua Era a Dumnezeilor si, în momentul în care ne vom trezi, toate lucrurile de cosmar pe care le observam intamplandu-se în jurul nostru, vor fi asemenea unui vis neplacut.

Sau poate ca analistii mayasi au dreptate, atunci cand spun ca se incheie Calendarul Mayas si ca acelasi lucru se va intampla cu timpul si cu lumea noastra.

Insa, cel putin pentru mine, Gandirea apocaliptica prezinta unele probleme intrinseci, în ceea ce priveste originile ei. În primul rand, ea este – prin insasi natura ei – auto-limitativa si, mai presus de toate, priveaza de putere. Iar a petrece prea mult timp cercetand amanunit numeroasele scenarii apocaliptice, te poate conduce intr-adevar la o stare mentala negativa.

Consecinta tainuita a acestui gen de gandire este ca ea reduce orice fel de actiuni am putea intreprinde în viata. Iar puterea noastra de a actiona, de a schimba situatii din viata, este unul dintre atributele noastre cele mai importante.

Campuri vibrationale de protectie

In acest mesaj, Hathorii au prezentat doua metode de a face fata naturii haotice a starii de tranzitie, în care intra acum planeta noastra. Amandoua metodele lucreaza cu inima si/sau cu starile emotionale asociate cu inima. Asta nu e surprinzator, intrucat Hathorii mi-au spus, din prima zi, ca mijloacele cele mai eficiente si mai sigure de accelerare a evolutiei spirituale a unei persoane sunt oferite de inima si de emotiile de apreciere si /sau recunostinta.

Prima metoda pe care au impartasit-o se adreseaza celor pentru care acest gen de informatii este ceva nou. Daca sunteti un practicant avansat, puteti trece mai departe, intrucat aceasta metoda este cat se poate de elementara. Expunerea mea despre tehnica avansata are titlul de Tehnica avansata/Consideratii filosofice.

Tehnica de baza

Intentia e sa intrati în emotia sau starea emotionala a aprecierii sau recunostintei. Si patrundeti in aceasta stare a corpului si a mintii, pentru niciun alt motiv decat acela de a o trai.

Cu alte cuvinte, nu cautati nimic în viata voastra, pentru care simtiti apreciere sau recunostinta. Intrati in aceasta stare de traire, printr-un act de vointa.

Potrivit Hathorilor, atunci cand va aflati în aceasta stare a corpului si mintii, creati ceea ce ei numesc un factor pozitiv de atractie. El va influenteaza pozitiv starea sufleteasca, gandirea si comportamentul, precum si, ar spune ei, campul vostru energetic de frecventa.

Hathorii sugereaza sa intram în aceasta stare emotiva de apreciere sau recunostinta, de cateva ori pe zi, astfel încat sa devenim stapani pe ea – adica sa putem intra voit în ea, în orice clipa din zi sau din noapte.

Ei spun ca aceasta aptitudine ne va fi foarte mult de folos, pe masura ce noi – si cei aproape 7 miliarde de oameni de pe aceasta planeta – intelegem mai profund consecintele unui numar atat de mare de Noduri de Haos. Cu alte cuvinte, trairea starii de apreciere sau recunostinta este un antidot, o protectie mentala/emotionala, impotriva reactiilor la stres, influentate de haos.

Cu cat practicati mai des aceasta schimbare a starii voastre mentale/emotionale, în sentimente de apreciere sau recunostinta, cu atat mai priceputi veti deveni la ea. Acest tip de aptitudine cerebrala emotionala este doar atat — o aptitudine. Si, ca toate aptitudinile, maiestria e atinsa prin repetare. Trebuie sa construim circuitele nervoase din creierul nostru, inainte sa putem conta ca raspunsul va fi prezent, atunci cand avem cel mai mult nevoie de el.

Daca sunteti genul de persoana care are o retea neuronala bine dezvoltata, ce va ofera acces la emotiile voastre, probabil ca puteti doar sa va amintiti de sentimentul de apreciere sau recunostinta. Iar pe masura ce procedati astfel, veti sesiza cum calitatea emotiilor voastre se schimba, devenind sentimentul coerent si pozitiv de apreciere sau recunostinta. Acum, tot ce trebuie facut e sa alegeti sa intrati in aceasta stare de traire, de cateva ori pe zi. Faceti-o ca pe un gen de experiment mental. Faceti-o in situatii în care va e usor – si faceti-o în situatii în care va este dificil sa o faceti, cum ar fi atunci cand sunteti iritati, nerabdatori sau suparati. Vedeti ce se intampla, atunci cand interveniti în experienta voastra mentala/emotionala, aducand aceasta stare emotionala coerenta (adica apreciere sau recunostinta). Si amintiti-va: cu cat practicati mai mult metoda, cu atat mai experti si mai plini de maiestrie veti deveni.

Daca sunteti genul de persoana care nu are acces imediat la emotiile sale, ati putea incerca metoda evocarii amintirii. Ideea este ca, atunci cand va amintiti de un eveniment sau de o situatie în care ati trait o emotie, acea emotie tinde sa revina în constienta voastra, atunci cand va accesati amintirea.

Asadar, primul pas estte sa va amintiti de ceva din trecutul vostru, pentru care ati simtit apreciere sau recunostinta. Nu are importanta care a fost motivul. Ar putea sa fi fost ceva important sau ar putea sa fi fost ceva marunt. Chiar nu conteaza, atata timp cat simtiti un dram de apreciere sau recunostinta.

Urmatorul pas este sa evocati amintirea concreta. Amintiti-va situatia, detaliile sau locul în care va aflati atunci. Participati cu toate simturile, la aceasta experienta. Imaginati-va ca, de fapt, sunteti fizic acolo. Vedeti; auziti; simtiti senzatiile fizice. Pe masura ce va acordati cu finete amintirii acelui lucru ce v-a facut sa simtiti apreciere, veti constata ca simtiti din nou acea emotie.

Pasul final este sa lasati amintirea sa dispara, astfel incat sa ramaneti cu starea emotionala în sine. In timp ce ramaneti in aceasta emotie coerenta de apreciere sau recunostinta, familiarizati-va cu calitatea ei. In final, veti putea evoca starea emotionala de apreciere sau recunostinta, fara sa trebuiasca sa recurgeti la amintirea ei. În acel moment, sunteti gata sa intrati intr-o stare emotionala coerenta de apreciere sau recunostinta, de cateva ori pe zi. Si amintiti-va … repetitia este mama invataturii.

Unii oameni nu isi pot accesa starea emotionala de apreciere sau recunostinta – nici direct, nici prin metoda evocarii. De obicei, acest lucru se datoreaza multor factor diferiti, cum ar fi reteau neuronala din creier si, în special, antedecentele. Cu alte cuvinte, atunci cand aceste persoane merg sa caute ceva din trecut, pentru care au simtit apreciere sau recunostinta, ei vin de acolo cu mainile goale. Efectiv nu isi pot aminti de nicio experienta pozitiva, ce a generat aceste tipuri de sentimente.

Daca se intampla sa fiti acest gen de persoana, puteti crea o noua retea neuronala în creier, care va va permite sa traiti starea emotionala coerenta de apreciere sau recunostinta – chiar daca, in realitate, nu ati trait-o niciodata in viata voastra.

Pentru aceasta, va veti angrena in ceva numit fantezie creativa. Oricat de ciudat ar putea parea, in anumite situatii, corpul/mintea nu poate sesiza diferenta dintre un eveniment real si unul imaginat.

Atunci cand creati o fantezie de vindecare, declansati reactii puternice de vindecare in corpul/mintea voastra, chiar daca sursa lor este imaginatia voastra!

Primul pas din aceasta metoda este sa va ganditi la ceva ce v-ar face sa simtiti apreciere sau recunostinta. Nu are importanta ce anume e acel ceva imaginar. Ar putea fi ceva intr-adevar important – sau ceva simplu. Trebuie doar sa fie ceva care v-ar face sa simtiti apreciere sau recunostinta.

Apoi, incepeti sa elaborati aceasta fantezie, imaginandu-va în acea situatie si primind ceea ce v-ar face sa simtiti apreciere sau recunostinta. Imaginati-va ca sunteti pe deplin în aceasta situatie, de parca efectiv s-ar intampla. Vedeti-o; simtiti senzatiile fizice; auziti sunetele.

Pe masura ce va umpleti simturile, fantezia vi se va parea tot mai reala. In clipa in care simtiti ca apare in interiorul vostru, emotia aprecierii sau recunostintei, lasati fantezia sa plece, astfel incat sa ramaneti cu sentimentul.

Uneori, pe langa sentimentul de apreciere sau recunostinta, apare si o reactie secundara. Aceste reactii secundare pot include sentimente ca tristetea, regretul sau supararea ca nu au avut niciodata în viata lor, ceva care i-a facut sa simta fie apreciere, fie recunostinta.

Daca vi se intampla acest lucru, ingaduiti-va sa simtiti reactiile secundare. Intentia este sa nu ascundeti nimic – în special reactiile emotionale autentice la situatiile din viata voastra. Intentia e sa aduceti o noua stare emotionala, cu care sa puteti lucra.

Daca va lasati sa simtiti reactiile secundare, suficient de mult timp, intr-un tarziu, intensitatea lor se va diminua. In acest moment, reveniti la fantezie si lasati sa apara din nou starea emotionala de apreciere sau recunostinta. Apoi ramaneti în aceasta stare emotionala coerenta, atat timp cat va simtiti confortabil cu ea, astfel incat sa incepeti sa ii recunoasteti calitatea.

Unii oameni care au multe reactii secundare ar putea practica aceasta metoda a fanteziei creativa, de cateva ori. Exersati-o, intrucat atat voi, cat si ea, meritati efortul.

Atunci cand simtiti ca, lucrand cu fantezia voastra, starea emotionala de apreciere sau recunostinta apare fara sa mai fie si reactii secundare, sunteti gata sa incepeti sa faceti experiente cu starea emotionala coerenta, descrisa mai sus. Faceti experimente cu ea. Incercati-o in tot felul de situatii. Cu cat practicati mai mult sa intrati, la dorinta, în starea de apreciere sau recunostinta, cu atat o veti stapani mai mult.

Mai exista si un alt beneficiu, de multe ori neasteptat, ce decurge din aceasta practica. Intrand in mod repetat în aceasta stare emotionala coerenta, de apreciere sau recunostinta, la dorinta, voi creati un factor pozitiv de atractie. In final, veti atrage spre voi situatii, oameni si oportunitati ce va vor face sa simtiti apreciere sau recunostinta, în viata voastra reala.

Tehnica avansata / Consideratii filosofice

Consider ca este foarte important sa vorbesc despre implicatiile filosofice ale Tehnicii Avansate, inainte de a intra în unele dintre detalii mai subtile. Reticenta pe care o am este motivata de faptul ca Tehnica Avansata modifica procesarea cerebrala si perceptia interioara, în maniere profunde. Si cred ca ar trebui sa stiti in ce intrati, astfel incat sa puteti decide daca ea este, in realitate, ceva ce va doriti sa simtiti sau nu.

Daca cititi instructiunile Hathorilor pentru aceasta metoda, veti observa ca exista un moment în tehnica, în care va concentrati pe inima fizica, în timp ce simtiti emotia aprecierii sau recunostintei.

Daca ramaneti in aceasta stare, suficient de mult timp, va aparea spontan o stare de fericire sau extaz. Apoi, potrivit Hathorilor, ramaneti în starea de fericire, contempland (adica fiind constienti de) golul sau spatiul care face parte din corpul vostru.

Aceasta constienta duala, a fericirii si spatiului gol, produce o schimbare profunda a perceptiei interioare. Este un fel de eliberare – intrucat percepeti imediat natura infinita si ne-locala a constiintei voastre. In timp ce va aflati in aceasta stare de constienta launtrica, sunt transcense constrangerile corpului vostru si limitarile lumii fizice.

Ati patruns intr-o stare mentala infinita, care nu cunoaste granite.

Daca ajungeti atat de departe în aceasta tehnica, va sugerez sa petreceti mult timp în aceasta stare mentala extinsa si sa va bucurati cu adevarat de ea, inainte de a trece la pasul urmator. Spun asta pentru ca, pentru mine cel putin, ea este o stare a corpului si a mintii, profund stimulativa si odihnitoare.

In faza urmatoare, trimiteti-i apreciere atat spatiului cuprins în corpul vostru, cat si materiei concrete din care el este alcatuit – amintindu-va ca intreaga materie, inclusiv corpul vostru, sunt alcatuite din 99% spatiu.

Imi imaginez ca fiecare dintre noi va avea propria experienta despre aceasta faza. Pentru mine, este o experienta viscerala. Sunt readus de la starea mea mentala nemarginita, la o stare în care sunt atat legat de limitarile corpului meu, cat si transcendent lor, în acelasi timp. Cu alte cuvinte, sunt simultan non-localizat si localizat. Este o stare cu adevarat neobisnuita.

Atunci cand raman, destul de mult timp, in aceasta stare duala, de constiinta non-localizata si localizata incep sa simt ca în corpul meu patrund valuri de energie, din ceea ce pare a fi spatiul interior al corpului meu. Iar corpul meu incepe deseori sa intre spontan intr-un fel de miscare circulara de balans (daca stau drept sau cu picioarele incrucisate), care le este cunoscut yoghinilor sub numele de kriyas. Kriyas sunt un semn ca energiile subtile se misca prin corp.

Cel putin pentru mine, aceasta faza a tehnicii nu este linistitoare – ea este puternica si energizanta.

Potrivit Hathorilor, faza aceasta din Tehnica Avansata genereaza un flux de energii subtile, din spatiul interdimensional al corpului, în KA (corpul energetic) – si de aici în celulele corpului fizic, prin mitocondrii, iar apoi în ADN. In mod oficial, nu am nicio metoda de a stabili daca asta se intampla in realitate. Spun doar ceea ce mi-au spus Hathorii despre ea, atunci cand le-am adresat cateva intrebari pertinente despre experientele mele cu metoda.

Ei spun ca energizarea corpului KA/mitocondrii/ADN va dezvalui, în mod spontan, perceperea profunda a procesului si naturii inaltarii, daca practicantul lucreaza suficient de mult timp cu aceasta tehnica.

Iar acesta este punctul crucial al dilemei filosofice. Tehnica Avansata modifica perceptia interioara de o asemenea maniera, incat veti percepe aspectele non-localizate (adica transcendente) ale fiintei voastre, cat si aspectele localizate.

În plus, ea creeaza o punte intre aspectul sinelui vostru intrupat si aspectul sinelui vostru transcendent intruparii voastre. Unul dintre efectele acestei punti în constiinta este ca aduceti în corpul vostru unele energii foarte puternice, din aspectul sinelui vostru transcendent corpului vostru.

Nu i-as recomanda aceasta tehnica niciunei persoane care crede în sciziunea dintre materie si spirit sau care considera ca exista o lupta intre spirit si trup. La nivelul ei cel mai fundamental, aceasta tehnica e legata de spiritualizarea materiei. Iar daca nu va intereseaza acest lucru, v-as sfatui sa nu va angrenati deloc în aceasta tehnica.

Descopera 6 fenomene incredibile care se petrec in natura


In timpul verii, lacul de langa Osoyoos (British Columbia) seaca si scoate la iveala formatiuni care au devenit loc de pelerinaj pentru turisti curiosi din intreaga lume, dar si pentru cercetatori care s-au incumetat sa desluseasca misterul fundului care abunda in culori, minerale si forme geometrice. "Lacul patat" este de o frumusete rara, iar fenomenul prin care el ajunge in forma din imagine este unic. Exista concentratii foarte mari de sulfat de magneziu, de sodiu si de calciu, fiecare precipitand diferit cand apa se evapora...


Cine muta pietrele in Valea Mortii? Iata un mister care inca ii fascineaza pe oameni, chiar daca cea mai plauzibila explicatie a fost data de cercetatori: vantul. Exista pietre si de o suta de kilograme care calatoresc prin desertul arid cu o lungime de 120 de kilometri, asezat in California. Ele inainteaza usor, uneori schimbandu-si directia la 90 de grade, lasand urme vizibile in spate. Oamenii de stiinta sustin ca deplasarea se face numai dupa ploaie, cand namolul este moale si permite o inaintare de cativa milimetri. Totusi, nu putini sunt aceia care pun totul in carca paranormalului, spunand ca forte inexplicabile actioneaza asupra pietrelor...

In 1839, Charles Darwin calatorea prin Argentina, croindu-si drum printre "los penitentes", formatiuni de gheata aflate in Anzi, la peste 4.000 de metri altitudine. Acestea au aspectul unor lame de cutit, unele inalte si de cinci metri. Se formeaza prin trecerea directa a vaporilor de apa din ceata in stare solida (sublimare) dar si datorita vanturilor puternice care modeleaza campuri albe. Liboutry a intrat in detaliu, explicand fenomenul si prin puterea de refractie a suprafetelor, care cresc punctul de ceata, aflat initial la sub zero grade. Betterton a descris si o formula matematica pentru los penitentes; fenomenul ramane inca un mister, chiar daca a fost destul de studiat...


Un fenomen care ne-a fascinat inca din copilarie este aurora boreala. Oamenii care locuiesc spre poli le numesc "dansuri ale spiritelor". Aurorele se vad mai bine noaptea, ele putand si monocrome sau policrome. Termenul provine de la Aurora, zeita romana a zorilor si Boreas, vantul de nord al grecilor. Fenomenul se produce prin ionizarea oxigenului (da culoarea verde sau rosu inchis) si azotului (da culoarea albastru sau rosu) in ionosfera, la aproximativ 80 de kilometri altitudine. Aurorele boreale reprezinta un adevarat spectacol ceresc, ele atragand anual zeci de mii de turismi spre cercurile polare, acolo unde se observa cel mai bine...

Tornadele reprezinta fenomene relativ des intalnite in America. Uneori, ele se pot forma in ocean, absorbind apa in vortex si devenind "trompe de apa". Putini stiu insa ca si in cazul incendiilor pot aparea astfel de fenomene spectaculoase si deloc prietenoase. Un caz celebru este cutremurul din 1923 din Japonia, atunci cand cartierul Hifukusho-Ato a luat foc. Din cauza diferentelor uriase de temperatura, s-a format o tornada care a inceput sa "soarba" flacarile, distrugand totul in calea ei. Au murit atunci aproximativ 40.000 de oameni, in numai cateva minute...
 Apar ca niste diverticuli la baza norilor si creaza un fenomen impresionant. Aveti in imagine norii mammatus, numiti si "norii san". Ei apar prin modificari in stratul inferior al unor nori care intalnesc conditii meteo speciale, cu temperaturi precise in interiorul norilor, respectiv sub acestia. Au fost lansate numeroase teorii, insa niciuna nu a clarificat fenomenul. Multi au spus ca norii respecta undele de gravitatie ale Pamantului. Exista zece ipoteze, insa niciuna completa. Se pare ca natura nu se lasa usor descoperita, lucru care nu poate decat sa ne incante. Misterele sunt mai frumoase atunci cand sunt lasate in pace...

Patru Legi ale Spiritualitatii (India)

Patru Legi ale Spiritualitatii (India)



- prima lege zice: “Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite”.

Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal;

- a doua lege zice: “Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla”. Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici macar detaliul cel mai nesemnificativ)…

Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU!!!... Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt perfecte, cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta …

- a treia lege zice: “Orice moment in care se incepe este momentul corect”. Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru ca ceva nou sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe);

- a patra lege zice: “Cand ceva se termina, se termina”. Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte, imbogatit cu acea experienta.

Cred ca nu este intamplator ca citesti aceste randuri acum; acest text ajunge la tine astazi, pentru ca esti pregatit(a) sa intelegi ca “nici un fulg de zapada nu cade niciodata in locul gresit”…

"Prietenia este confortul inexprimabil de a te simti in siguranta alaturi de cineva, fara a trebui sa-ti cantaresti gandurile, nici sa-ti masori cuvintele..."

Un fragmnet foarte actual si la subiect din cartea FRECVENTA GENIU

Dragii mei,

Va ofer cu drag un extras din cartea „Frecventa Geniu”, de John J. Falone, in speranta ca va trezesc interesul pentru aceasta extraordinara lucrare, scrisa pentru timpurile pe care acum le traim. Dincolo de unele pasaje stiintifice, care pe unii dintre noi ii pot descuraja, cartea reprezinta o sinteza clara a principalelor aspecte care ne preocupa, ne raspunde intr-o maniera fara echivoc la cele mai profunde intrebari ce ne framanta astazi. Vă sfatuiesc sa nu va lasati descurajati daca ceva vi se pare prea greu, Cititi in continuare si va veti lamuri. Fecventa Geniu functioneaza, chiar daca nu suntem constienti de acest lucru. Este suficient sa citim. Ea lucreaza pe fundal, ca un minunat si subtil program de calculator. Am ales, la intamplare, un pasaj. Oricare altul ar fi fost la fel de actual si de profund. Fiecare pagina contine o perla de cunoastere. Am reeditat cartea cu mult drag. Este ceea ce avem nevoie, acum. Pe vremea cand a fost publicata, nu eram pregatiti pentru adevarurile pe care le contine.

Acum abia este vremea ei. Sper sa va aduca linistea de care aveti nevoie.

Cu drag, Monica.

John Falone FRECVENTA GENIU http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=publicatii&autor=6






DINCOLO DE CHANNELING

„REZONATORI CONSTIENTI DE LUMINA”

-



Cel care intreaba: Daca Frecventa Geniu este intotdeauna si pretutindeni prezenta in jurul nostru si in interiorul nostru, atunci de ce trebuie sa muncim atat de greu pentru a o folosi?

MaYaRa: Daca a trai si a actiona in sentimente profunde de Iubire, contempland maretia creatiei si experimentand meditatii pasnice, inseamna „munca grea”, atunci voi aveti o calatorie dificila de parcurs. Perspectiva potrivita aici e de a nu „folosi” nimic, ci de a rezona cu prezenta MINTII LUI DUMNEZEU. Desi fiecare entitate exista intr-o stare perpetua de constienta-libera, nu toate entitatile rezoneaza cu ea. Daca nu mentineti aceasta rezonanta prin propria constiinta personala, urmarile Frecventei Geniu raman in stare latenta.

…………

Noi incercam sa va instruim in tehnicile potrivite si eficiente – atitudini si cunoastere – pentru a intra in rezonanta cu frecventele cele mai inalte ale naturilor voastre innascute, astfel incat sa puteti emana cu adevarat, inca o data, procesele UNICULUI si sa realizati mult mai mult intr-o fractiune a unei perioade date de timp, decat traiti in timpul unei existente.

Din perspectiva voastra personala, s-ar putea sa aveti timp suficient pentru a va indeplini misiunile. Dar, dintr-o perspectiva universala, punctul Omega este aproape. Sunt ocazii pentru salturi uriase in evolutia personala, care nu vor fi repetate timp de sute de mii de ani, dupa numaratoarea voastra.

Iubitilor, din perspectiva cea mai recenta, timpul disponibil se cam termina.

…………

Cel care intreaba: In vremea noastra, sunt multi care comunica cu entitati neintrupate, adica prin „channeling”. Poti sa comentezi despre aceste „canale aflate in transa” – fenomen care se pare ca este deja validat?

MaYaRa: Linia urmata de intrebarile tale este pertinenta si urmatoarele informatii referitoare la acest fenomen ar ajuta la aprofundarea intelegerii Frecventei Geniu.

In aceasta situatie, nu ar trebui sa fiti surprinsi daca redefinim termenul vostru de „chanelling”. Planeta voastra este chinuita de confuzia datorata multitudinii de limbi vorbite si cel mai util este sa se redefineasca adesea cuvintele/simboluri, intrucat ele apartin organic naturii. Intr-un viitor nu prea indepartat, va fi din nou o singura limba universala pe Pamant. Nu va fi limba engleza, asa cum o stiti voi.

Termenul „chanelling” – desi o expresie potrivita pana la un punct – produce ambiguitati, atunci cand este aplicata adevarurilor mai inalte. Ne vom referi in continuare la acest fenomen, ca la niste rezonatori-de-lumina. Mai departe, vom califica acest termen, cu urmatoarele prefixe: constient, subconstient, voluntar si involuntar.

Intrucat oricine este un rezonator de Lumina, acest termen ne ajuta mult la definirea viitoare a gradelor si proceselor care se manifesta din functia intrinseca a Luminii.

E de ajuns sa spunem ca Rezonator-de-Lumina este un termen suficient de clar, pentru a permite explorarea multor „fenomene psihice”, care au loc intr-un numar in permanenta crestere in planul vostru de existenta. Prin folosirea acestui termen, voi ati putea pricepe cum o modalitate primara a transferului gandului se poate petrece la multe nivele diferite ale constiintei.

Intelegerea unui rezonator de Lumina va da o posibilitate mai extinsa de a include numeroasele nivele si procese care se manifesta prin telekinezie, telepatie si transfer prin densitati diverse, cum ar fi campurile electromagnetice si gravitationale.

……………………….

Aceia care refuza sa faca schimbarile fizice si mentale necesare rezonarii cu Frecventa Geniu, nu pot primi „cheile” spre libertate.

Fara aceasta frecventa de acces, nicio entitate nu poate penetra valurile dimensiunilor mai inalte, indiferent de siretenia sau forta ei.

Din fericire pentru voi, exista un sistem de siguranta, care garanteaza viata infinita in Lumina, cat si universuri si dimensiuni de bucurie nenumarate.



Rezonatoare-de-Lumina subconstiente – RLS



Acum, hai sa examinam cele mai extreme cazuri de rezonatoare-de-Lumina, pe care voi le numiti „canale aflate in transa”, sau mediumuri. Aceste entitati pot fi categorisite ca rezonatoare-de-Lumina subconstiente si, pentru prescurtare, vom folosi denumirea de RLS.

Sansele sa apara un RLS intamplator sunt de unu un la miliard.

Practic vorbind, RLS este o entitate care, prin intarirea karmica a corpurilor energetice datorita folosirii unuia sau mai multor cicluri de viata in serviciul altora, a dezvoltat un bio-computer care rezoneaza cu entitati din dimensiuni mai inalte (sau din alte dimensiuni), prin intelegeri facute anterior si prin lucru cu Lumina.

Unii RLS, intrupati in scenarii de viata care sunt atat de diferite de cele anterioare, incat repetarea tiparelor in anii care pun bazele actualului ciclu viata/trup – inmagazinate ca si coduri de acces pentru memoria celulara – in ciclul actual, nu sunt puse in miscare cu usurinta, de ceva anume. Dupa cum vom vedea, acestea sunt, de obicei, cele mai socante sau neobisnuite cazuri, intrucat asa numita insusire psihica este manifestata brusc, aparent fara nicio „motivatie”.

In contrast, multe dintre aceste entitati au scenarii de viata similare, care declanseaza dorinte puternice, in anii in care ele se formeaza.

In termeni conventionali, acestea sunt recunoscute de timpuriu ca talente sau persoane puternice, care stiu sa-si atinga scopul. In cazul dinainte, desi posibilitatile au fost stabilite anterior, scenariul vietii este atat de diferit, incat entitatea da dovada de o confuzie profunda in ceea ce priveste scopul vietii sale. Astfel, RLS creeaza tensiune in creierul-memorie al constiintei, pana ce, la un moment dat, intr-o circumstanta de viata aparent fara nicio legatura, entitatea incepe sa rezoneze cu frecventele unei alte dimensiuni.

In aceste cazuri, primul impuls este de a se considera ca e vorba de nebunie. Aceasta limitare este curent invinsa de forta recunoasterii subconstiente a altor dimensiuni. Totusi, rezistenta eu-lui fals e, de obicei, atat de intensa, incat activitatea constienta a bio-computerului rupe circuitul constientei senzoriale, transferand-o in ceea ce voi denumiti stare de transa.

RLS sunt cazurile care par cele mai senzationale. Acestea contrasteaza cu cele care sunt „genii in domeniul lor” sau cu copiii minune (fenomen), care – desi obtin informatii in timpul transei – sunt considerati acceptabili, deoarece sunt, pur si simplu, absorbiti in munca intr-un mod obsesiv.

Cei ce aleg un scenariu de viata, care nu are un model aplicat anterior in memoria celulara, sunt, in general, cei care, prin intermediul unor stresuri sau traume variate, declanseaza conectarea la frecventa sau contactul cu alte dimensiuni.

Consideram ca aceasta metoda serveste psihologiei inverse a credibilitatii – intrucat majoritatea celor din planul vostru nu ar avea arsenalul intelectual preconceput, pentru a realiza un asalt reusit asupra celor care opereaza in intregime in afara trecutului lor istoric imediat. De exemplu, o casnica intra brusc intr-o stare de transa, rezonand cu adevarul profund si profetind.

Odata ce s-a manifestat primul contact, entitatea care realizeaza legatura subconstient trebuie sa obtina o decizie constienta din partea RLS, pentru continuarea contactului. Daca decizia din partea RLS este una de negare, contactul este terminat pentru acest ciclu de viata sau pentru un moment viitor din acesta. Asadar, Legea Confuziei sau liberul arbitru e respectata. Daca entitatea este de acord, atunci o serie de instructiuni vor aparea curand, explicand o tehnica pentru reintrare sau intalniri. Astfel, chiar daca momentul „intalnirii”, a contactului, sau a rezonantei cu alta dimensiune este reglementat anterior de entitate, inaintea intruparii sale, verificarea constienta momentana si acceptarea continuarii contactului sau rezonantei este „semnatura” care consolideaza acordul pentru activitatea viitoare.

Contractul, ca sa zicem asa, poate fi anulat in orice moment.

Notati ca NICIODATA o sursa superioara de Inteligenta nu-si va impune cu forta, sub niciun motiv, vointa sa asupra unei entitati.

Desi numarul mare de entitati care indeplinesc acest serviciu a crescut spectaculos in ultima decada din timpul vostru, acestea continua sa fie o minoritate. Motivul este ca ele sunt treapta a doua sau unda de comunicare dinspre dimensiunile mai inalte, in decursul acestui punct Omega din ciclul universului. Cea de-a treia treapta va fi mai grandioasa ca amploare – si va implica milioane de entitati.

Prima treapta a constat din profetii ale antichitatii, dupa cum este consemnat in Marea voastra Carte. A doua treapta a fost conturata mai sus. A treia treapta este aceea in care sub-armonicele acestui val se imprastie mai intai la sutele de mii de entitati din planul vostru.

De comun acord, oameni infratiti din toate rasele si credintele vor extinde unda de Lumina, la inca mii si mii de alte entitati.

_________________________________________

Rezonatoare constiente de Lumina: RCL



Acest din urma grup va fi denumit rezonatoare-constiente de Lumina sau RCL. Pentru motivele de mai sus, aceste RCL nu intra in stari de transa, dar au indeletnicirea mult mai solicitanta, de a descifra informatiile inalte din constienta animala zilnica – numita, in prezent, „lumea reala”.

RCL, asa cum este indicat de numarul in crestere al celor care au ales sa fie implicati, joaca un rol important in evolutia rapida, uriasa a constiintei, prin natura experientiala a realitatii in dimensiuni mai inalte ale existentei, manifestata in planul vostru in acest moment.

Adica, nu este suficient sa vezi, sa auzi sau sa urmezi orice invatatura consacrata. Nu este suficient nici „sa crezi”, pentru a face tranzitia spre dimensiunile a patra si a cincea.

A REZONA CU SI A TRAI CA EXPERIENTA LUMINA FRECVENTEI GENIU ESTE SINGURUL MIJLOC PENTRU A CRISTALIZA NOILE PARADIGME ALE EXISTENTEI, IN DIMENSIUNILE CATRE CARE SE INDREAPTA ACUM PAMANTUL.

Cum se realizeaza acest lucru? Ca sa intelegem, vom incepe prin definirea termenului rezonator-constient-de-Lumina, RCL. Apoi vom aplica aceasta definitie propriei voastre situatii si a altora, care vor actiona si care actioneaza in multe domenii ale experientei planului pamantesc – interconectati cu totii prin Lumina Constientei Libere, care va face mari schimbari asupra Pamantului si in interiorul fiecarei entitati. Vom explica, de asemenea, cum aceasta a treia faza de rezonanta este accesibila TUTUROR celor care cauta dimensiunile mai inalte ale realitatii si adevaratele lor identitati de copii si lucratori intru Lumina. Viitorul vostru este aici, ACUM. Lasati-ne sa repetam:

ACEASTA A TREIA FAZA DE CONTACT ESTE ACUM ACCESIBILA TUTUROR CELOR CARE DORESC SA LUCREZE CU LUMINA MAI INALTA.

Cu toate ca afirmatia de mai sus nu este o noutate – Frecventa Geniu a fost intotdeauna accesibila tuturor. Noutatea este ca voi primiti acum ajutor, la un nivel fara precedent, din partea Inteligentei Conducatoare din alte dimensiuni, care lucreaza cu planurile UNICULUI si care asteapta rabdatoare decizia voastra de a fi de folos in acest exod al omenirii, al Pamantului, catre originile sale in taramurile Luminii mai inalte ale creatiei (nu vorbim de zeii din spatiu, cei care au utilaje de calitate superioara).

Diferenta elementara dintre RLS si RCL este ca ultima poate avea, sau nu, un acord prealabil – obtinut in ciclurile anterioare.

Adica, in cea de a treia faza a ciclului Omega, a „secerisului”, voi ati putea decide constient sa rezonati cu Lumina, prin Frecventa Geniu, indiferent de circumstantele precedente ale vietii, indiferent daca ati fost sau nu descendent direct al unui neam de preoti, profeti, clarvazatori, maestri, guru sau genii.

Timpul necesar in atingerea unui grad viabil de contact constient este direct proportional cu intensitatea dorintei voastre.

Astfel, unii dintre voi, care au un trecut mai degraba dubios, si-ar putea accelera intr-adevar spiritul, chiar inaintea celor care ar putea avea o experienta comparativ mai prolifica in viata trecuta, daca cei din urma sunt blazati, epuizati, multumiti de sine sau, poate, lenesi.

Oriunde va veti afla in schema lucrurilor, ACUM este momentul sa va impatriti eforturile, deoarece rezultatele sunt pe termen lung – PENTRU TOTDEAUNA.

Daca nu va amintiti inceputul acestei carti, va sfatuim sincer sa-l revedeti. Asta, deoarece contemplatia/meditatia adecvata asupra frumusetii infinite a creatiei, manifestata prin IUBIRE/LUMINA-MINTEA LUI DUMNEZEU va impregna aceasta frumusete si o va face sa se manifeste prin rezonarea cu bio-computerul vostru. Ea ar putea sa se prelinga prin infrastructura formelor-voastre-gand – sau ar putea exploda intr-un extaz care va va schimba viata, intr-o clipa.

Oricum, extazul este aproape, daca il doriti. Amintiti-va ca aveti ajutorul multor Maestri din alte dimensiuni ale Luminii. In vremea voastra, timpul este cu adevarat scurt.

……… .

Ar fi avantajos sa rememoram sau sa revedem segmentele de inceput ale acestei carti, unde subliniem ca acea calitate de a fi geniu poate fi si este manifestata de entitati in toate aspectele vietii – ca voi toti, in diferite evenimente/momente din prezentul vostru ciclu viata/trup ati contactat alte dimensiuni de energie ale inteligentei, indiferent daca va amintiti acum de acest lucru sau nu.

Desigur ca exista contactul permanent pe care il aveti fiecare dintre voi, in ceea ce numiti ciclul somnului.

Voi sunteti, de fapt, fiinte multi-dimensionale.

Intrucat frecventele Constientei-Libere sunt omniprezente si neutre in sarcina lor relativa – si, prin urmare, functioneaza fara limitari temporale sau spatiale – voi puteti intr-adevar crea spatiu/timp in interiorul timp/spatiu, pentru a materializa saltul necesar si simultan al constiintei spre alte dimensiuni. Fiecare entitate ar trebui sa continue cercetarea personala proprie in aceasta privinta, deoarece fiecare in parte va culege, in cele din urma, beneficiile – servindu-i pe altii, la nivel personal, cu darurile pe care le-a primit.

Sarcina cea mai dificila este sa cauti „verigile” lipsa din afara, cand ele sunt in interior. Indiferent daca verificarile aptitudinilor voastre sunt urmarite de egalii vostri, nu este recomandat ca voi sa asteptati si sa vedeti ceea ce au de spus despre toate acestea, asa-numitii experti. S-ar putea ca pur si simplu sa nu fie destul „timp” pentru asta. Experimentati Frecventa Geniu pentru voi insiva si primiti Lumina pe care o cautati si din care sunteti o parte.

Pentru cateva clipe vom face o digresiune, intr-o contemplare.

Conceptul de spatiu, in proportiile sale reale, se refera la voi ca bio-computer. Stiinta a stabilit ca voi sunteti compusi, aproape in intregime, din spatiu. Ea a calculat ca, daca spatiile ar fi indepartate din structura voastra materiala, ati putea zbura prin ochiul unui ac, la fel ca o pasare prin arcul unui curcubeu. Ganditi-va la aceasta.

Desi oficialitatile stiintifice blocheaza, in general, cunoasterea superioara pe multe nivele, uneori aceasta reveleaza un mare adevar – si voi raspundeti ca este doar „interesant”. Nu pierdeti aceste revelatii! Contemplati-le. Dilatati-va corpurile mentale.

Eul fals va rezista noii forme-gand din aceasta informatie.

Dar daca persistati, veti evita frigiditatea intelectuala si o rezonanta cu formele-gand de revelatie inrudite va va inalta – in timp ce va dati seama cat de sublimi sunteti.

In lumina acestei revelatii stiintifice, ati putea sa va intrebati: Daca este adevarat – daca sunt format in cea mai mare parte din spatiu – cum pot sa functionez? Ce sunt eu? Care este forta coerenta care imi da iluzia de comasare a structurii formate din fantastice tipare, inmultite de miliarde de ori? Ce tine toate acestea la un loc, sub forma de fiinta vie? Cum se poate ca aceasta similitudine si mod de functionare sa fie atat de demne de incredere, in decursul a mii de generatii – si totusi sa creeze, de fiecare data, alta imagine?

Contemplati aceste idei si intrebari.

Contemplati aceste tipuri de intrebari, astfel incat intelectul sa poata fi pregatit sa examineze o cunoastere de frecventa mai inalta – mai degraba decat sa sustina putinul pe care il stie. Ar trebui sa existe retinere in ceea ce priveste judecarea unor idei care par imposibile, incredibile sau contrare a ceea ce ati fost invatati. Explorati aceste idei cu inocenta, cu exuberanta, precum copilul aflat in natura – care sunteti de fapt. Inainte de a trece la explicatiile urmatoare, care se refera exact la subiectul acestui segment, permiteti-ne sa contemplam din nou acest univers al spatiului – care sunteti voi.

Asta, deoarece in spatiul gigantic din interiorul vostru – hiperspatiul Frecventei Geniu – exista modele vii, Fiinte Inteligente Constiente, a caror responsabilitate este sa mentina aceste Sabloane, pe tot parcursul fluxului universului. Sunt numai Fiinte de Lumina complete, existand in dimensiunile Luminii mai presus de lumina, in afara limitarilor spatiu/timp, care acum va limiteaza pe voi.

Sunt Fiinte Iluminate, care vor aparea cu milioanele in zilele care se precipita catre voi, in cadrul tranzitiei finale a constiintei Pamantului – in punctul Omega. Aceste Fiinte sunt delegate de UNICUL pentru a personifica matricea formelor-gand care proiecteaza geneza la toate nivelele creatiei si devenirii. Ele sunt Maestri care mentin stabilitatea formei pe care voi o percepeti ca materie. Ele mentin stabilitatea ADN-ului, asigurand regenerarea integritatii celulare, in timpul puternicului flux cosmic magnetic si al entropiei. Ele exista vesnic, pentru a proiecta formele-gand ale UNICULUI in Tapiserii Divine, din configuratii unghiulare ale Luminii, care creeaza forme-unda stabile de Lumina, miscare si materie. Ele va ajuta si va asteapta sa va alaturati lor in gloria creatiei, a vietii eterne. Ele va invata profunzimile bucuriei intr-o fiinta centrata, care emana dintr-o Sursa aflata dincolo de lumi si mai inainte ca ele sa fi existat.

De ce pare aceasta digresiune atat de importanta pentru examinarea „channeling-ului”? Deoarece, ca RCL, voi trebuie sa urmariti o viziune mai exacta, o viziune personala a vietii in alte dimensiuni din interiorul vostru. Pentru eul fals, intelectul – indiferent de masura talentului sau – este proprietatea sa pretuita. Intelectul este folosit pentru a apara sistemele de credinta, create in ignoranta lui.

De aceea, intrucat fiecare este in mod inerent un Rezonator-de-Lumina prin natura sa si fiecare canalizeaza continuu informatii – problema este: ce fel de informatii, carui adevar superior ii este permisa intrarea in constiinta voastra constienta.

Prin urmare, „salvarea” fiecarei entitati are la baza munca personala, meritul si responsabilitatea personala pentru intreaga viata. Astfel, cei care apartin organizatiilor politice, religioase sau stiintifice nu vor asigura nimic, daca efortul personal nu este exercitat pentru a intelege adevaratele voastre naturi de co-creatori responsabili, impreuna cu UNICUL. Lumea poate fi schimbata numai daca se schimba fiecare entitate in parte. Voi trebuie sa va schimbati!

Fiecare dintre voi, personal, trebuie, prin eforturi proprii, sa devina constient si convins de natura lui superioara si de responsabilitatile care vin impreuna cu aceasta natura intrinseca. Cand este stabilita o rezonanta suficienta, prin intelegerea, asa cum trebuie, a cine si ce sunteti voi, capacitorul/membrana-„creierul” vostru este alimentat si extins, iar conexiunile sinaptice ale bio-computerului incep sa formeze super-holograme ale configuratiei care functioneaza sincron-inchis cu dimensiunile Fiintelor Iluminate. Cu alte cuvinte, voi stabiliti codurile de acces care rezoneaza organic, pentru a va conecta fizic la Frecventa Geniu.

Cand se va intampla aceasta, veti simti ca stiti mai mult decat stiti. Veti pune intrebari, iar raspunsuri cu adevarat inspirate vor emana din interiorul fiintei voastre si raspunsurile vor fi pline de adevar. Intelectul va avea intotdeauna indoielile sale, din cauza ca a fost bine antrenat sa procedeze astfel. Totusi, centri-minte vor inregistra, cu totii, adevarul lor.

E posibil ca voi sa fi experimentat multe contemplatii/meditatii si a sa va fi sporit cunoasterea obtinuta prin carti, experienta, memorie celulara – si, cel mai important, prin dorinta arzatoare de a cunoaste adevarul naturii superioare a existentei voastre. Dupa ce entitatea descopera si accepta toate acestea, chimia reala a bio-computerului este schimbata si sabloanele de rezonanta ale formelor-gand generate prin voi inspre Pamant si cosmos, prin functiile transceptoare ale mintii sunt reflectate inapoi, catre dimensiunile Super-Luminice – ca o stare pura de inspiratie inductoare, care va inalta la viziuni superioare.

Din nou, in timp ce formele-gand se schimba, vi se va schimba si corpul fizic, in timp ce este respatiat si umplut cu Lumina Eterna, deschizand portile si dizolvand blocajele pentru adevarata voastra eliberare. Rezonanta Constienta cu Lumina nu este ceva limitat la un spatiu/timp/eveniment, intr-o biserica sau la un computer.

Pe masura ce incepeti sa va extindeti potentialul rezonant, intreaga viata vi se va schimba. Veti deveni ,,canale”, cum s-ar zice, primind neintrerupt Lumina mai Inalta in toate momentele/ evenimente, chiar in activitatile lumesti din cadrul vietilor voastre. Veti lua decizii noi si mai potrivite. Veti fi calauziti sa intalniti alte persoane care traiesc aceleasi schimbari si acceptiunea voastra de familie se va extinde, in timp ce incepeti sa ajutati, sa asistati, sa calauziti si sa fiti de folos altora – astfel incat ei ii vor inalta pe altii.

Pana cand nu incepeti sa simtiti aceasta frecventa a Luminii, veti fi prinsi in capcana ecuatiei partiale a entropiei tridimensionale si a mortii. Astfel RCL este o modalitate mult mai cuprinzatoare si practica a constiintei, care ii foloseste individului si lumii, in cele mai diverse si mai neasteptate moduri. Totul s-ar putea sa nu mai para atat de dramatic, distractiv sau misterios ca denumirea pe care ati dat-o de „channeling prin transa”, dar va asiguram ca rolul „transei” se diminueaza in cadrul trezirii omenirii. Pentru ca adevarata trezire nu sta doar in a fi martor la ceea ce li se intampla altora, ci in EXPERIENTA cunoasterii proceselor creative ale UNICULUI.

Vanturile Cosmice sufla, iubitilor. Sus panzele!

……….

Un adevarat RCL este inspirat de Inteligenta Superioara.

Nu exista niciun moment in care personalitatea si constiinta/constienta in trezire sa paraseasca bio-computerul. Ca sa spunem asa, ne intalnim la jumatatea drumului, in cadrul efortului depus.

Cand apar blocajele, noi va dam sfaturi inspiratoare, prin pictograme spatiale in campul auric al mintii. Acestea nu pot fi intelese de cautator, fara vigilenta constanta si fara concentrarea atentiei. Cand un blocaj energetic este prea intens pentru a fi depasit, iar cautatorul isi mentine dorinta, noi dirijam entitatea prin manevre complicate de sincronicitate – cum ar fi o serie de intalniri „intamplatoare” de entitati care, de exemplu, ar putea sugera o vizita la un loc unde ar putea aparea o intuitie, care, la randul sau, declanseaza o alta intuitie, declansand un alt set de configuratii forme-gand, din care ar putea rezulta un alt rand sau paragraf al acestei carti.

Entitatea este incurajata sa-si foloseasca resursele proprii, inainte de a i se oferi informatiile suplimentare. Cand ea are contemplatii lucide si rezonanta functioneaza sincron-inchis cu Frecventa Geniu, multe pagini – folosind exemplul scrisului – sunt scrise in perioade scurte de timp, dupa timpul vostru.

Uneori, formele-gand de joasa frecventa ale entitatii opun rezistenta, astfel incat transmisia devine virtual imposibila, din cauza oboselii extreme sau a intreruperilor etc. Aceasta pastreaza integritatea si frecventa inalta a continutului mesajului. Cu toate acestea, in niciun moment entitatea nu este controlata in vreun fel. Asta, deoarece fiecare idee, sugestie sau solutie la o problema, trebuie sa fie castigata de catre cautator. Iar asta, iubitilor, este o rasplata extraordinara.

Este si un inceput maret.

Intr-un fel, Frecventa Geniu este o unda purtatoare de constienta libera, daruita in cantitati nelimitate de Dragostea UNICULUI, tuturor celor care cauta sa se intoarca la Lumina cunoasterii SALE. Odata ce incepeti sa rezonati cu aceasta frecventa, se vor manifesta rezultate uimitoare. Veti sesiza instantaneu ca stiti mult mai mult decat stiati inainte, in orice domeniu pe care alegeti sa-l explorati in Numele UNICULUI. Fiecare dintre voi are unul sau mai multi ghizi, care lucreaza cu voi in timpul ciclului somn. Dar se pierde atat de mult in tranzitia dintre modalitatile constientului/subconstientului, incat progresul poate fi dureros de lent.

Rezonand Constient cu Inteligenta Superioara, prin dorinta profunda de a gasi Adevarul Superior, in cadrul eforturilor meditative/contemplative, bio-computerul este reorganizat din punct de vedere chimic si tesuturile insele cresc in sarcina voltaica. Aceste modificari chimice au ca rezultat o modificare totala a frecventei, prin utilizarea unor noi configuratii holografice care rezoneaza cu Inteligenta Superioara, prin limbajul Luminii.

Ati putea crede in oricat de multe concepte, dar nu puteti vorbi limbajul Luminii, operand dintr-o pozitie relativa a gandirii polarizate. Fiecare dintre voi este unic – prin urmare, fiecare dintre voi va incepe contactul intr-o maniera unica.

Ar putea sa fie ceva mai mult sau mai putin direct, miraculos sau lumesc, cutremurator sau calm – dar numai voi sunteti cei care puteti lua decizia de a va schimba, de a va ridica la adevaratele voastre potentiale si de a face ACUM efortul de a actiona astfel.

Nu fiti descurajati, daca se pare ca exista multe blocaje catre frecventele superioare ale gandului. Blocajele se vor dizolva, doar printr-o dorinta arzatoare de a cunoaste Lumina. Incepeti un nou model-unda de contemplatie/meditatie. Relaxati-va avandu-l, convinsi ca rezultatele sunt apropiate. Nu rezonati cu formele-gand de frica, paguba, furie, autocompatimire, lacomie, dorinte, razbunare, limitare sau manipulare.

Nu exista antonim pentru IUBIRE/LUMINA-MINTEA LUI DUMNEZEU. Rezonati cu frecventa care creeaza, conduce si sustine universurile. Nu pierdeti timpul vostru pretios, asteptand ca ingerii sa va dea in cap cu fulgere luminoase, pentru ca lor nu le este permis sa interfereze cu liberul arbitru. Desi este posibil sa atraga vizite ale entitatilor de energie extrem de inalta, bio-computerul trebuie sa fie pregatit si curatat, pentru a absorbi acea calitate a frecventei Luminii, fara vatamarea profunda a structurii biologice.

Fiecare dintre voi va fi intampinat la jumatatea drumului. Cantitatii de efort depus de catre fiecare i se raspunde cu o alta, superioara. In Marea voastra Carte se afirma clar: „Cautati mai intai Imparatia lui DUMNEZEU si toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra”.

Porniti hotarati in cautarea unui contact cu ghidul vostru personal sau cu Maestrul – nu pentru a-i diviniza, ci pentru a va fi prieteni, care sa va ajute din celelalte dimensiuni. Ei sunt o parte din ceea ce este denumit „sinele superior”.

Toti Maestrii si Ghizii asteapta cu nerabdare sa va imbratiseze, sa va ajute in aceste zile de final al acestei faze de evolutie inspre Dimensiunile mai Inalte ale Luminii. Veti realiza in saptamani, ceea ce nu ati putut realiza inainte, in vieti intregi. Frecventele Constientei Libere se revarsa inspre Pamantul vostru, in proportii uriase. Profitati de vanturile cosmice care va mana din spate si alegeti sa navigati in Lumina eterna, in timp ce, pe parcurs, ridicati alte fiinte din apele suferintei si fricii. Fiti propria voastra nava a libertatii si a Luminii. Fiti Rezonatoarele-Constiente-de-Lumina ale acelei Ere de Aur a Luminii, promisa de Maestri si daruita liber in aceste timpuri.

Credeti in Geniul vostru. Incetati sa mai cautati neincetat ca altcineva sa va puna la dispozitie raspunsurile care va exclud pe voi de la cunoastere. Aveti credinta unui copil al Luminii, Cunoscand ca puteti trai vesnic, daca asa alegeti.

Fiti deschisi catre schimbare, deoarece Adevarul nu este niciodata static, el se intoarce intotdeauna la UNICUL. Adevarul nu este o proprietate, el este un proces al UNICULUI.

Daca la inceput ezitati, gasiti sprijin in lucrarile marilor fiinte si ale Maestrilor – dar nu va opriti aici, deoarece aceasta nu este cunoasterea/experienta voastra. Dar contemplati lucrari inspirate si meditati, pentru a primi propriul contact si propriile inspiratii.

Mergeti inspre modelele din interiorul Inimii Inimilor si cautati maretia care sunteti voi ca si co-creatori – si luati-va responsabilitatea ca partener si prieten al Maestrului Christos, Iisus.

Apoi, mergeti in Pacea UNICULUI si priviti IN UNICUL, secretul ce sunteti voi insiva. Nu e nevoie decat sa doriti si sa incercati. Niciun preot, om de stiinta sau guru nu pot face asta pentru voi.

LASATI – LASATI – LASATI Geniul vostru sa infloreasca in dimineata trezirii voastre.