Dupa cum ati vazut pana acum pe acest blog, “Legea lui Unu” incepe sa se contureze tot mai clar ca si un sistem bine-definit de gandire si abordare a Creatiei, in cadrul stiintei pe care am numit-o Ergoexie. In articolul de fata vreau sa prezint felul in care poate fi inteleasa viata si lucrarea omului Iisus, din perspectiva acestui sistem, liber de orice dogma religioasa.
Crestinismul a ajuns sa interpreteze intr-un mod deviant semnificatia lui Iisus ca si invatator, prin simplul fapt ca l-au pus intr-o pozitie de neatins, pe un piedestal. Au luat cuvintele lui (care chiar si asa nu s-au pastrat cu exactitate dupa atata timp) ad-literam, si au ratat semnificatia. Dar era evident sa se intample asa. Ca sa poata fi intelese niste cuvinte, emitatorul si receptorul trebuie sa fie pe aproximativ acelasi nivel de intelegere si sa confere cuvintelor acelasi sens pentru ca acea comunicare sa poata avea loc. Ori in cazul lui Iisus, pentru a fi inteles, este nevoie de o mare profunzime si o dezvoltare interioara personala pe care majoritatea ascultatorilor lui nu o aveau si nu o au. Si atunci ce le ramane decat sa interpreteze cuvintele cu sensurile pe care le cunosc ei, care sunt departe de semnificatia data de Iisus.
Prin Legea lui Unu se observa ca Iisus a atins un prag de constiinta care depasea gandirea generala din vremea lui, mai ales ca ceea ce predica era rezultatul unor descoperiri realizate prin meditatii si auto-initieri de lunga durata. Intr-o vreme ca si cea de atunci, el a adus viziunea unui Tata-Creator iubitor, unui neam care pana atunci a trait cu viziunea unui Dumnezeu violent, gelos, razbunator si foarte dur, demn de frica. El a aratat prin propriul lui exemplu ce inseamna Unicul Fiu al lui Dumnezeu, adica manifestarea Creatorului Unic in om printr-un devotament si dedicare totale. Unul dintre stadiile de dezvoltare spirituala pe care Iisus l-a depasit a fost acela al transmutarii eului, a personalitatii lui. Desi ca si om inca manifesta o forma de personalitate, Iisus comunica de pe o alta pozitie a eului, o forma care nu se distingea de ceea ce poate fi numita drept “transpunere a Scanteii Divine in forma umana”. Fiecare om, fiecare fiinta si obiect reprezinta o farama din Creator, noi facand parte din Creatie – “corpul” Creatorului. Astfel, esenta Lui se gaseste in tot si toate, indiferent de marime sau forma. Cand constiinta (si ea parte din Unul) care actioneaza printr-un anumit om, reuseste sa atinga un grad de perceptie si extindere care sa-i permita sa manifeste in mod lucid prezenta acelei “Scantei Divine”, ea nu se mai poate identifica prin persoana pamanteana a omului respectiv. Constiinta va incepe sa comunice si sa se manifeste prin prisma noii ei realitati, aceea de impersonatoare a “Scanteii Divine”. Iisus, in cadrul comunitatii evreiesti cu profetiile ei, a numit aceasta impersonare drept “coborarea pe Pamant” a Unicului Fiu al lui Dumnezeu. Unic, pentru ca este o singura astfel de Scanteie, regasita in toate formele existente. Si Fiu, pentru ca Iisus il privea pe Creator ca pe o prezenta parinteasca. Atunci cand el a spus ca este “Fiul lui Dumnezeu”, nu facea o afirmatie despre propria lui persoana si fiinta fizica, ci despre starea constiintei sale. Insa acest lucru ar avea sens doar pentru un cunoscator al proceselor spirituale profunde, deci un asa-numit initiat. Pentru un om de rand care nu cunoaste aceste lucruri, Iisus a fost vazut ca facand o afirmatie despre persoana lui.
Pe langa asta, Iisus a petrecut in perioada lipsa din Evanghelii din viata lui, multi ani in zona India-Tibet si zonele apropiate, cum ar fi Siria, Egipt si regiunea Mesopotamiei. Nu este un lucru acceptat de multi, si cu atat mai putin nu se prea crede in putinele dovezi evidente existente. Dar se observa in gandirea si comportamentul lui notiuni deprinse din invataturile tipice ale acelor regiuni, cuprinse in Vede (precum Bhagavad-Gita) si in discipline precum diferitele tipuri de Yoga antice (Bhakti Yoga, spre exemplu). Insa Iisus a trecut de multiplele etape prezente in aceste practici, de toate cele care le considera obstacole si a ajuns sa observe o cale clara spre Sursa. Dedicarea fata de Unul-Creator, fata de tot ce exista, i-a adus prin cunoastere clara si descoperire lucida ceea ce el a numit “iubirea aproapelui”. Cand a ajuns sa perceapa si sa inteleaga Creatia ca si un Intreg (si implicatiile acestei revelatii), si nu doar sa gandeasca asa, cand a atins aces grad de constiinta, iubirea aproapelui a venit ca si consecinta naturala, de neocolit.
Astfel, aceste doua lucruri sunt legate intre ele in sfaturile date de el: iubeste pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima, din tot sufletul, cu tot cugetul, si iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti. Legatura se observa in faptul ca odata atinsa iubirea de sine (acceptarea tuturor lucrurilor “bune” si “rele” din propria fiinta si impacarea cu ele), iubirea Creatorului prezent in aproapele omului vine ca si consecinta a lipsei conflictului cu vreun aspect din om sau din intreaga viata. Prin “conflict” aici ma refer la lupta de a respinge existenta acelui aspect. Deci, precum in Legea lui Unu, iubirea Intregului la Iisus este o forma de comuniune bazata pe impacarea cu existenta fiecarui aspect din om si din viata umana. Si totusi, asta nu inseamna ca el accepta orice forma de manifestare umana in viata lui, cu efecte directe asupra fiintei lui. Se observa acest lucru in anumite parti ale evangheliilor, precum evenimentul in care el i-a alungat pe negustorii de animale din Templul din Ierusalim, cu bice. Impacarea cu aceste parti ale omului nu insemna si supunerea oarba si neconditionata la orice ar putea face aceste parti din oameni asupra lui.
O alta parte importanta a invataturii lui Iisus o reprezinta schimbarea de la legea talionului (o forma de razbunare prin a oferi celui ce te ataca, spre exemplu, exact acelasi lucru inapoi, sa iei de la un om ceea ce ti-a luat si el, ochi pentru ochi si dinte pentru dinte etc) la o forma de a actiona total opusa: aceea de a intoarce si celalalt obraz atunci cand un om il ataca pe alt om. Sensul acestei legi nu trebuie luata ad-literam, evident. Nu se insinua renuntarea la auto-aparare si protejarea propriului corp in caz de atac, ci la a nu mai intretine un conflict prin a oferi acelasi atac inapoi atacatorului. Pe langa asta, el incuraja intelegerea legii cauza-efect: fiecare fapta, a fiecarui om, va primi de la Univers inapoi exact acelasi lucru. Graba sa facem noi justitia in locul Universului, duce de multe ori la erori de intelegere a situatiilor. Iar Iisus indemna ca oamenii sa poata intoarce celalalt obraz daca erau loviti (simbolic zis), si astfel sa nu intretina acel conflict, sa nu-l hraneasca prin noi actiuni ofensive. Din nou subliniez ca nu incuraja renuntarea la auto-aparare. In Legea lui Unu, acest lucru se regaseste sub forma indemnului de a gasi cea mai putin ofensiva (atat din punct de vedere fizic cat si mental si emotional) cale de a evita sau calma un conflict in cazul in care acesta apare in viata unui om. Iar razbunarea este exclusa, pe baza intelegerii legii cauza-efect. Rasplata pentru fiecare actiune umana vine singura; asa este construit Universul, si nu se poate scapa de asta.
Un alt exemplu din invatatura lui Iisus este legat de “Regatul lui Dumnezeu” sau “Imparatia Cerurilor”. Tinand cont de limbajul de atunci, aceasta expresie se referea la o stare anume a constiintei umane, la scara colectiva in principal. Acest regat nu era un loc fizic, nici un loc nefizic pe cat o stare a constiintei omului. Lucrul acesta a fost sustinut de sfatul pe care Iisus l-a dat unui preot: ca sa ajunga omul in Imparatia lui Dumnezeu, trebuie sa moara si sa se renasca drept copil. Simbolismul din acest indemn transmite faptul ca omul trebuie sa renunte la propria personalitate, la propriul eu inchistat intr-o imagine prin a realiza ca el nu este nici una din identitatile pe care crede ca le are. Un copil are o atitudine lipsita de astfel de imagini despre propria persoana, si este deschis spre ceva care se afla in adancul lui, diferit de orice forma pe care eul/identitatea proprie o poate lua. Astfel, eul omului trebuie sa devina flexibil, nefixat pe vreo forma, si deschis catre ceea ce fiinta umana este cu adevarat in esenta sa, lucru ce nu poate fi explicat in cuvinte sau formulat de minte. Acesta trebuie trait pentru a fi inteles, nu rationalizat. Privind in felul acesta, Iisus indemna ca omul sa invete sa-si dizolve granitele eului, sa-i permita sa se extinda si sa inglobeze adevarata natura umana, pentru ca doar astfel poate sa ajunga sa traiasca prin constiinta in starea numita “Imparatia lui Dumnezeu”. Ce este aceasta “Imparatie” decat o stare de constiinta in care omul traieste cunoscandu-si esenta si manifestand-o in cel mai echilibrat mod in raport cu toata Creatia din jurul sau.
In Legea lui Unu, acest indemn apare ca si sfat spre a nu se fixa omul pe vreo identitate proprie, ci sa ramana dinamic si sa inteleaga ca nimic nu sta pe loc ci totul se schimba. Nefiind fixat pe vreo imagine despre propria persoana, “privirea” interioara a omului nu este obturata de vreo iluzie personala si poate sa distinga, treptat, ce este de fapt fiinta umana.
Pe langa multe alte sfaturi si indemnuri care constituie invatatura lui Iisus (asupra carora voi mai reveni pe viitor), un lucru central este important de observat: acest om a avut de transmis ceva ce nu era legat de vreo religie sau vreun ritual aparte, ci era un exemplu pentru un stil de viata liber si neingradit de idei dogmatice. In aceasta libertate, omul era indemnat sa-si gaseasca in adancul lui propria Scanteie din Creator, sa-i traiasca sensul si, prin asta, sa ajunga sa iubeasca (ca si consecinta a acestor descoperiri, si nu impusa) tot ceea ce inseamna viata si om, atat cele “bune” cat si cele “rele”, si sa ajunga sa simta distinct si lucid ce inseamna sa actioneze echilibrat cu el insusi si cu aproapele sau. Pentru asta, nu este nevoie de preoti si de alt intermediari, nu e nevoie de un lacas asa-zis sfant, ci este nevoie ca omul sa realizeze ceea ce a spus si Iisus: ca propria fiinta a omului este Templul lui Dumnezeu impreuna cu toate componentele sale (trup, mental, emotii si altele) in care, daca o “curatam” si o eliberam de toate obstacolele si lucrurile inutile din ea, Scanteia Divina ajunge sa se manifeste tot mai tare si puternic in mod automat, fara sa fie nevoie sa o chemam ci doar sa stim sa o acceptam si sa o primim.
Indemnul este simplu. Punerea in practica dureaza… dar merita intotdeauna.
Sursa: GANDURI DIN ATLNTIDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu