IV. Am ieşit. Şi-acum ce?

Îmi amintesc cele citite într-una din cele mai bune cărţi despre călătoriile astrale, în opinia mea, scrisă de Gavin and Yvonne Frost. Te sfătuiau aceştia să-ţi spionezi vecinii făcând duş, să hoinăreşti pe „tărâmul aici/acum” o vreme, până îţi faci rodajul.
Călătoriile astrale sunt experienţe extraordinare. Eşti oarecum exaltat după fiecare, ai vrea să spui tuturor „că se poate” şi cât de simplu şi grozav e totul etc. Descoperi însă că ai serioase reţineri în a intra în detalii – preocupările mundane par cam lipsite de sens acum, în astral poţi fi tu însuţi şi chiar profiţi de asta, însă acest lucru devine problematic odată revenit în copul fizic.

Cum e „afară”?

Simţuri
În funcţie de tipul de separare care se produce, simţurile biologice obişnuite sunt prezente şi în afara corpului biologic. Dacă în cazul unei proiectări eterice, senzaţiile de cald/frig, de exemplu, sunt chiar accentuate şi pot provoca disconfort, în separarea astrală senzaţiile pot fi percepute, dacă li se dă atenţie, dar nimic mai mult. Presupun că provin din obişnuinţa cotidiană de a stabili coordonate spaţiale, de a cunoaşte mediul înconjurător.
E deja de poveste „pofta” unor „spirite” proaspăt devenite... „spirite” de a mai fuma o dată, de a bea, de a încerca diverse experienţe cât se poate de lumeşti - sunt numai obiceiuri, forţa rutinei, nu cer o satisfacere propriu-zisă.
E acelaşi lucru în privinţa simţurilor. Starea de cald/frig e una iluzorie: dacă stabileşti ca destinaţie vârful celui mai înalt munte, odată acolo, poţi savura panorama pe săturate. În clipa în care îţi vin în minte şi încep să te preocupe detalii de genul „aerul e rarefiat la mare altitudine”, „temperatura foarte scăzută”, „presiunea mult mai mică” etc. e posibil să îţi induci de unul singur senzaţiile de sufocare, frig, ţiuituri ale urechilor ş.a. Cântăreşte tu însuţi: e oare cazul?
Am găsit în unele descrieri atenţionarea ca văzul însuşi poate lipsi în experienţele din afara corpului. Dacă am reuşi să relaţionăm felul în care funcţionează simţurile în proiectarea astrală cu un mecanism ordinar am înţelege că „a nu vedea” nu este câtuşi de puţin o problemă. Orientarea şi, implicit, „observarea” se produc cu aceeaşi uşurinţă. Cu cât mai repede acceptăm faptul că nu dispunem de „organe” de simţ cu atât mai rapidă va fi acomodarea cu mijloacele de percepţie care există şi funcţionează, chiar dacă nu sunt „ştiinţific” definite.

O problemă aparte e reprezentată, însă, de interacţiunile cu alte corpuri astrale. Pe care le putem percepe ca prietenoase/calde ori ostilitatea lor ne produce senzaţia de frig. Relaţionarea cu alţi călători astrali are însă propriile mecanisme de codare/descifrare şi nu insist aici asupra lor. Vreau să subliniez numai faptul că astfel de percepţii nu au nimic de-a face cu temperatura indicată în termometre.

Ghizii spirituali
Apar în mai toate culturile, au diverse denumiri şi nu lipsesc nici din scrierile referitoare la proiectările astrale.
Cu toate astea, nu aş putea să răspund la întrebare - îmi pare rău.
Nu am întâlnit pe nimeni care să se recomande răspicat ca fiind ghidul meu spiritual, îngerul meu păzitor sau ceva similar.
Percep însă, şi nu arar, o prezenţă greu de definit care, probabil, mă scoate din buclucuri şi/sau mă ghidează.
În funcţie de sistemul de credinţe al fiecăruia, în cazul în care părăsirea corpului fizic pare o acţiune riscantă, o rugăciune, o invocare sau un set complex de ritualuri pot şi e bine să preceadă proiectarea astrală. E posibil, de asemenea, să construieşti mental astfel de deus ex machina - o creatură mitologică sau originală care să vegheze asupra corpului fizic, să te însoţească în călătorie sau să apară în momente critice.
Dacă scopul proiectării tale astrale e cunoaşterea, întâlnirea ghizilor spirituali, sper că îţi vei atinge scopul.